Los Angeles: 17 Iulie 2018
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A DOUA A REGILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]

CAPITOLUL 7
Domnul vorbește lui David prin proorocul Natan.
1.Pe când regele trăia în casa sa și-l liniștise Domnul dinspre toți vrăjmașii săi de primprejur, 
2.A zis regele către proorocul Natan: "Iată, eu locuiesc în casă de cedru, iar chivotul Domnului stă în cort". 
3."Tot ce ai la inimă, a zis Natan către rege, mergi și fă, căci Domnul este cu tine!" 
4.Și chiar în noaptea aceea a fost cuvântul Domnului către Natan, zicând: 
5."Mergi și spune robului Meu David: Așa grăiește Domnul: Tu oare ai să-Mi zidești casă pentru locuința Mea, 
6.Când Eu n-am locuit în casă din timpul în care am scos pe fiii lui Israel din Egipt și până astăzi, ci am trecut din cort în cort? 
7.Pe oriunde am umblat cu toți fiii lui Israel, am spus Eu, oare, măcar o vorbă cuiva din seminții, căruia i-am încredințat să păstorească poporul Meu Israel și am zis Eu oare: Pentru ce nu-Mi faceți casă de cedru? 
8.Și acum așa să zici robului Meu David: Așa zice Domnul Savaot: Te-am luat de la stână, de la oi, ca să fii povățuitorul poporului Meu Israel; 
9.Am fost cu tine pretutindeni; oriunde ai umblat, am stârpit pe toți vrăjmașii tăi dinaintea feței tale și am făcut numele tău mare, ca numele celor mari de pe pământ. 
10.Voi tocmi loc pentru poporul Meu, pentru Israel, îl voi înrădăcina și va trăi el în pace la locul său și mai mult nu se va mai neliniști; oamenii necredincioși nu-l vor mai strâmtora, ca mai înainte, 
11.Pe vremea când puneam judecători peste poporul Meu Israel. Ba te voi liniști și pe tine dinspre vrăjmașii tăi. 
12.Iată Domnul îți vestește că-ți va întări casa, iar când se vor împlini zilele tale și vei răposa cu părinții tăi, atunci voi ridica după tine pe urmașul tău, care va răsări din coapsele tale și voi întări stăpânirea sa. 
13.Acela va zidi casă numelui Meu și Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. 
14.Eu voi fi aceluia tată, iar el Îmi va fi fiu; de va greși, îl voi pedepsi Eu cu toiagul bărbaților și cu loviturile fiilor oamenilor, 
15.Dar mila Mea nu o voi lua de la el cum am luat-o de la Saul, pe care l-am lepădat înaintea feței tale. 16. Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veșnic înaintea ta și tronul tău va sta în veci". 
16.Toate cuvintele acestea și toată vedenia aceasta le-a spus Natan lui David. 
17.Atunci s-a dus regele David și, stând înaintea feței Domnului, a zis: "Cine sunt eu, Doamne Dumnezeul meu, și ce este casa mea, de m-ai mărit așa? 
18.Ba încă aceasta s-a părut lucru mic în ochii Tăi, Doamne Dumnezeul meu, și ai mai vestit încă și de viitorul casei robului Tău! Este aceasta, oare lucru omenesc, Doamne Dumnezeul Meu? 
19.Ce mai poate să-ți spună David? Tu știi pe robul Tău, Doamne Dumnezeule! 
20.Pentru cuvântul Tău și după inima Ta faci aceasta, descoperind toată mărirea aceasta robului Tău. 
21.În toate ești mare, Doamne Dumnezeule, căci nu este asemenea ție și nu este Dumnezeu afară de Tine, după toate câte am auzit noi cu urechile noastre. 
22.Cine este asemenea poporului Tău Israel, singurul popor de pe pământ, pentru care a venit Dumnezeu, ca să și-I câștige de popor, să-Și preaslăvească numele Lui și să săvârșească lucruri mari și minunate, înaintea poporului Tău, pe care Tu ți l-ai câștigat de la Egipteni, izgonind popoarele și zeii lor? 
23.Și Tu ți-ai întărit pe poporul Tău Israel, ca popor al Tău pe veci, și Tu; Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui. 
24.Și acum, Doamne Dumnezeule, întărește pe veci cuvântul pe care l-ai rostit despre robul Tău și despre casa lui și împlinește ceea ce i-ai sortit, 
25.Ca să preaînalțe numele Tău în veci și să se zică: Domnul Savaot este Dumnezeu peste Israel. Casa robului Tău David să fie tare înaintea feței Tale. 
26.De vreme ce Tu, Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, ai descoperit robului Tău, zicând: "Îți voi face casă", apoi robul Tău și-a gătit inima sa, ca să se roage ție cu această rugăciune. 
27.Deci, Doamne Dumnezeul meu, Tu ești Dumnezeu și cuvintele Tale sunt neschimbate și Tu ai vestit robului Tău un astfel de bine. 
28.Începe acum și binecuvântează casa robului Tău, ca să fie ea veșnic  înaintea feței Tale, căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vestit aceasta, și, prin binecuvântarea Ta, se va face casa robului Tău binecuvântată, ca să fie înaintea Ta în veci". 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.