Los Angeles: 23 Iunie 2018
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A TREIA A REGILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]

CAPITOLUL 16
Patru regi în Israel
1.Atunci a fost cuvântul Domnului către Iehu, fiul lui Hanani, pentru Baeșa, zicând: 
2."Pentru că Eu te-am scuturat de țărână și te-am făcut domn peste poporul Meu Israel, iar tu ai umblat pe drumul lui Ieroboam și ai dus pe poporul Meu Israelit la păcat, ca să Mă mânii cu păcatele lor, 
3.Iată, Eu voi dărâma de tot casa lui Baeșa și casa urmașilor lui și voi face cu casa ta ce am făcut cu casa lui Ieroboam, fiul lui Nabat; 
4.Cine va muri din neamul lui Baeșa în cetate, pe acela câinii îl vor mânca, iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca". 
5.Celelalte fapte ale lui Baeșa, tot ce a făcut el și războaiele lui, sunt scrise în cronica regilor lui Israel. 
6.Și a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat Baeșa în Tiria. În locul lui s-a făcut rege Ela, fiul său. 
7.Dar despre Baeșa, despre casa lui și despre tot răul ce l-a făcut înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L cu faptele mâinilor sale și urmând casei lui Ieroboam, pentru care acesta a și fost stârpit, fusese cuvântul Domnului prin Iehu, fiul lui Hanani. 
8.Ela, fiul lui Baeșa, a început să domnească peste Israel în Tirța, în anul al douăzeci și șaselea al lui Asa, regele Iudei, și a domnit doi ani. 
9.Împotriva lui a uneltit robul său Zimri, care era mai mare peste jumătate din carele de război. 
10.Când a băut acesta de s-a îmbătat la Tirța, în casa lui Arța, mai marele curții din Tirța, atunci a intrat Zimri, l-a lovit și l-a omorât, în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, regele Iudei, și s-a făcut rege în locul lui. 
11.Acesta, cum s-a făcut rege și s-a așezat pe tronul lui, a stârpit toată casa lui Baeșa, nelăsând nici picior de bărbat, nici din rudele lui, nici din prietenii lui. 
12.Și a stârpit Zimri toată casa lui Baeșa, după cuvântul Domnului grăit pentru Baeșa, prin Iehu proorocul, 
13.Pentru toate fărădelegile lui Baeșa și pentru cele ale lui Ela, fiul său, pe care le-a săvârșit, făcând pe Israel să păcătuiască, și mâniind cu idolii lor pe Domnul Dumnezeul lui Israel. 
14.Celelalte fapte ale lui Ela, tot ce a făcut el sunt scrise în cronica regilor lui Israel. 
15.Zimri s-a făcut rege în anul al douăzeci și șaptelea al lui Asa, regele Iudei, și a domnit șapte zile în Tiria, când poporul se găsea în tabere la Ghibeton, cetatea Filistenilor. 
16.Când poporul care se găsea în tabere a auzit că Zimri a uneltit și a omorât pe rege, toți Israeliții au ales și ei rege pe Omri, mai-marele oștirii lui Israel, tot în aceeași zi, în tabără. 
17.Și a plecat Omri cu toți Israeliții de la Ghibeton, împresurând Tiria. 
18.Când a auzit Zimri că cetatea este luată, s-a dus în odaia din fund a casei domnești și a dat foc casei domnești, în care era, și a pierit 
19.În păcatele sale, căci săvârșise fapte rele înaintea ochilor Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam și în fărădelegile lui, pe care acela le făptuise și cu care a dus pe Israel la păcat. 
20.Celelalte fapte ale lui Zimri și uneltirile lui pe care le-a urzit sunt scrise în cronica regilor lui Israel. 
21.Atunci s-a împărțit poporul lui Israel în două: jumătate de popor era pentru Tibni, fiul lui Ghinat, ca să-l facă rege și jumătate pentru Omri. 
22.Și cei care urmau pe Omri au biruit pe cei care urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Și a murit Tibni și Ioram, fratele lui, tot în acel timp; în locul lui Tibni s-a făcut rege Omri. 
23.Omri a început să domnească peste Israel în anul treizeci și unu al lui Asa, regele Iudei; și a domnit doisprezece ani. Șase ani a stat în Tirța. 
24.Și a cumpărat Omri muntele Samariei de la Șemer, cu doi talanți de argint și a zidit pe acest munte o cetate și a numit cetatea pe care o zidise Samaria, după numele lui Șemer, stăpânul muntelui Samariei. 
25.Omri a săvârșit fapte rele înaintea ochilor Domnului și a fost mai nelegiuit decât toți cei dinaintea lui. 
26.El a umblat în totul pe căile lui Ieroboam, fiul lui Nabat și întru fărădelegile eu care acesta a dus pe Israel la păcat, mâniind pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu idolii lor. 
27.Celelalte fapte ale lui Omri, pe care le-a făcut și vitejia în războaie sunt scrise în cronica regilor lui Israel. 
28.Și a adormit Omri cu părinții lui și a fost înmormântat în Samaria. În locul lui s-a făcut rege Ahab, fiul său. 
29.Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în anul al treizeci și optulea al lui Asa, regele lui Iuda; și a domnit Ahab, fiul lui Omri, peste Israel în Samaria douăzeci și doi de ani. 
30.Și a săvârșit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea ochilor Domnului, mai mult decât toți cei ce au fost înaintea lui. 
31.Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă și-a luat de femeie pe Izabela, fiica lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal și să i se închine. 
32.Și a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl zidise în Samaria. 
33.A făcut Ahab și o Așeră (stâlp făcut din lemn, sfințit în cinstea zeiței Astarte), încât Ahab, mai mult decât toți regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârșit fărădelegi, prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel și și-a pierdut suflatul său. 
34.În zilele lui, Hiel din Betel a zidit Ierihonul; temelia a pus-o pe mormântul lui Abiram, întâiul născut al lui, iar porțile le-a pus pe mormântul lui Segub, feciorul cel mai mic al lui, după cuvântul Domnului pe care-l grăise prin Iosua, fiul lui Navi. 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.