Los Angeles: 20 Septembrie 2018
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A PATRA A REGILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25]

CAPITOLUL 20
Boala lui Iezechia; lungirea vieții lui și moartea lui.
1.În zilele acelea s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte și a venit la el Isaia proorocul, fiul lui Amos, și i-a zis: "Așa grăiește Domnul: Fă testament pentru casa ta, căci nu te vei mai însănătoși, ci vei muri!" 
2.Atunci s-a întors Iezechia cu fata la perete și s-a rugat Domnului, 
3.Zicând: "O, Doamne, adu-ți aminte că am umblat înaintea feței Tale cu credință și cu inimă dreaptă și am făcut cele plăcute în ochii Tăi!" Și a plâns Iezechia tare. 
4.Isaia însă nu plecase încă din cetate, când a fost cuvântul Domnului către el și i-a zis: 
5."Întoarce-te și spune lui Iezechia, stăpânul poporului Meu: Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoșul tău: Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale; te vei vindeca și a treia zi te vei duce în templul Domnului; 
6.Și voi mai adăuga la zilele tale cincisprezece ani și din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta o voi apăra pentru Mine și pentru David, robul Meu!" 
7.Și a zis Isaia: "Luați o turtă de smochine! Și au luat o turtă de smochine și au pus-o pe rană și s-a însănătoșit Iezechia. 
8.Și a zis către Isaia: "Care este semnul că Domnul mă va vindeca și că mă voi duce a treia zi în templul Domnului?" 
9.Iar Isaia a zis: "Iată semn de la Domnul că-și va împlini Domnul cuvântul pe care l-a rostit: Vrei să treacă umbra la ceasul de soare cu zece linii înainte sau să se dea cu zece linii înapoi?" 
10.Iezechia a zis: "E ușor ca umbra să se miște cu zece linii înainte. Nu, ci să se dea umbra cu zece linii înapoi". 
11.Și a strigat Isaia proorocul către Domnul și s-a dat înapoi cu zece linii. 
12.În vremea aceea Merodac Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a trimis scrisoare și dar lui Iezechia căci auzise că Iezechia a fost bolnav. 
13.Ascultând Iezechia pe trimiși, le-a arătat cămările sale, argintul, aurul, aromatele, mirurile cele scumpe și toată casa sa de arme și tot ce se afla în vistieriile sale; și nu a rămas nici un lucru din casa sa și din toată stăpânirea sa pe care să nu-l fi arătat lor Iezechia. 
14.Venind însă Isaia proorocul la regele Iezechia, a zis către el: "Ce au zis oamenii aceștia și de unde au venit la tine?" Iezechia a răspuns: "Dintr-o țară depărtată, au venit din Babilon". 
15.Isaia a zis: "Ce au văzut ei în casa ta?" Și Iezechia a zis: "Tot ce este în casa mea au văzut și n-a rămas nici un lucru din vistieriile mele pe care să nu-l fi văzut". 
16.Atunci Isaia a zis: "Ascultă cuvântul Domnului: Iată vor veni zile când vor fi luate toate câte sunt în casa ta și ce-au adunat părinții tăi până în ziua aceasta și vor fi duse la Babilon. Nimic nu va rămâne, zice Domnul. 
17.Din fiii tăi care vor răsări din tine și pe care îi vei naște tu, 
18.Se vor lua și vor fi eunuci în palatul regelui Babilonului". 
19.Iezechia a răspuns lui Isaia: "Bun este cuvântul Domnului pe care l-ai rostit tu!" Apoi a adăugat: "Să fie pace și liniște în zilele mele!" 
20.Celelalte fapte ale lui Iezechia, luptele lui și cum că el a făcut iazul și canalul pentru adus apă în cetate, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda. Apoi a răposat Iezechia cu părinții săi și în locul lui s-a făcut rege Manase, fiul său. 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.