Los Angeles: 20 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A PATRA A REGILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25]

CAPITOLUL 5
Vindecarea lui Neeman. Pedeapsa lui Ghehazi.
1.Neeman, căpetenia oștirii regelui Siriei, era om de seamă și cu trecere înaintea stăpânului său, pentru că prin Domnul dăduse biruință Sirienilor. Dar acest ostaș vrednic ara lepros. 
2.O dată Sirienii au ieșit în cetate și între altele luaseră din pământul lui Israel o copilă, care acum slujea la femeia lui Neeman. 
3.Aceasta a zis către stăpâna sa: "O, dacă stăpânul meu s-ar duce la proorocul cel din Samaria, de bună seamă s-ar tămădui de lepră". 
4.Atunci s-a dus Neeman și a spus aceasta stăpânului său: "Așa și așa zice fetița cea din pământul lui Israel". 
5.Iar regele Siriei a zis către Neeman: "Scoală și du-te și voi trimite și eu scrisoare regelui lui Israel". Și s-a dus Neeman, luând cu sine zece talanți de argint, șase mii de sicli de aur și zece rânduri de haine; 
6.Și a dus regelui lui Israel scrisoarea în care zicea: "Împreună cu scrisoarea aceasta, trimit pe Neeman, sluga mea, ca să cureți lepra de pe el". 
7.Când a citit regele lui Israel scrisoarea, și-a rupt hainele sale și a zis: "Au doară eu sunt Dumnezeu, ca să omor și să fac viu, de trimite el la mine, ea să vindec pe acest om de lepră? Iată acum să vedeți și să știți că el caută pricină de dușmănie împotriva mea". 
8.Când însă a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că regele lui Israel și-a rupt hainele sale, a trimis să i se spună regelui: "Pentru ce ji-ai rupt tu hainele tale? Lasă-l să vină la mine și vor cunoaște că este prooroc în Israel". 
9.Și a venit Neeman cu caii și cu căruța sa, oprindu-se la poarta casei lui Elisei. 
10.Iar Elisei a trimis la el pe sluga sa să-i zică: "Du-te și te scaldă de șapte ori în Iordan, că ți se va înnoi trupul tău și vei fi curat!" 
11.Neeman însă s-a mâniat și a plecat, zicând: "Iată, socoteam că va ieși el și, stând la rugăciune, va chema numele Domnului Dumnezeului său, își va pune mâna pe locul bolnav și va curăți lepra. 
12.Au doară Abana și Farfar, râurile Damascului, nu sunt ele mai bune decât toate apele lui Israel? Nu puteam eu oare să mă scald în ele și să mă curăț? Și așa s-a întors și a plecat mânios. 
13.Dar slugile lui, apropiindu-se, i-au grăit și i-au zis: "Stăpâne, dacă proorocul ți-ar fi zis să faci ceva însemnat, oare n-ai fi făcut? Cu atât mai vârtos trebuie să faci când ți-a zis numai: Spală-te și vei fi curat!" 
14.Atunci el s-a coborât și s-a cufundat de șapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, și i s-a înnoit trupul ca trupul unui copil mic și s-a curățit. 
15.Atunci s-a întors la omul lui Dumnezeu cu toți cei ce-l însoțeau și, venind, a stat înaintea lui și a zis: "Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel! Deci, ia un dar de la robul tău!" 
16.Iar Elisei a zis: "Pe cât este de adevărat că Domnul, înaintea Căruia slujesc, este viu, tot atât este de adevărat că nu voi primi". 
17.Acela însă îl silea să primească, dar el n-a vrut. Atunci a zis Neeman: "Dacă nu, atunci să sa dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri, pentru că de aici înainte robul tău nu va mai aduce arderi de tot și jertfe la alți dumnezei afară de Domnul. 
18.Numai iată ce să ierte Domnul robului tău: Când va merge stăpânul meu în templul lui Rimon, ca să se închine acolo, și se va sprijini de mâna mea, și mă voi închina și eu în templul lui Rimon, atunci, pentru închinarea mea în templul lui Rimon, să ierte Domnul pe robul tău la asemenea întâmplare". 
19.Elisei l-a răspuns: "Mergi în pace!" Și el s-a dus. 
20.Iar dacă s-a depărtat puțin, Ghehazi, sluga lui Elisei, omul lui Dumnezeu, și-a zis: "Iată, stăpânul meu n-a vrut să ia din mâna acestui Neeman Sirianul ceea ce i-a adus. Pe cât de adevărat că Domnul este viu, așa este de adevărat că voi alerga după el și voi lua de la el ceva". 
21.Și a alergat Ghehazi după Neeman, iar Neeman, văzându-l alergând după el, s-a coborât din căruță înaintea lui și a zis: "Cu pace vii?" 
22.Și Ghehazi a răspuns: "Cu pace. M-a trimis stăpânul meu să-îi spun: Iată au venit acum la mine din muntele lui Efraim doi tineri din fiii proorocilor; dă-le un talant de argint și două rânduri de haine". 
23.Și a zis Neeman: "Ia, rogu-te, doi talanți de argint". Și l-a rugat, și s legat doi talanți de argint în doi saci și două rânduri de haine și le-a dat la două slugi care le-a dus înaintea lui. 
24.Iar dacă au ajuns sub deal, le-a luat din mâinile lor și le-a ascuns în casă. Apoi a dat drumul oamenilor de s-au dus. 
25.Când însă a venit și s-a arătat stăpânului său, Elisei i-a zis: "De unde vii Ghehazi?" Și El a răspuns: "Robul tău n-a fost nicăieri". 
26.Iar Elisei i-a zis: "Au doar inima mea nu te-a întovărășit când omul acela s-a dat jos din căruță și a venit în întâmpinarea ta? Este timpul oare să iau argint și haine, măslini și vii, vite mari sau mărunte, robi sau roabe? 
27.Să se lipească dar lepra lui Neeman de tine și de urmașii tăi în veci". Și a ieșit Ghehazi de la Elisei alb de lepră ca zăpada. 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.