Los Angeles: 23 Aprilie 2018
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA ÎNTÂI PARALIPOMENA SAU CARTEA ÎNTÂI A CRONICILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29]

CAPITOLUL 16
Cântarea lui David și rânduiala slujbei dumnezeiești.
1.Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care-l făcuse David pentru el și au înălțat lui Dumnezeu arderi de tot și jertfe de pace. 
2.După ce David a isprăvit de adus arderile de tot și jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului, 
3.Și a împărțit tuturor Israeliților, femei și bărbați, câte o pâine și câte o bucățică de carne și câte o turtă de struguri. 
4.Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviți, ca să preaslăvească, să mulțumească și să preaînalțe pe Domnul Dumnezeul lui Israel, și anume: 
5.Pe Asaf, căpetenie; al doilea după el a pus pe Zaharia; apoi urmau Uziel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel cu psaltirioane și harpe, iar Asaf cânta din țimbale. 
6.A pus de asemenea pe preoții Benaia și Oziel să sune necontenit din trâmbițe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu. 
7.În această zi David, pentru întâia oară, a dat, prin Asaf și frații lui, următorul psalm de laudă Domnului: 
8."Lăudați pe Domnul și chemați numele Lui; vestiți între neamuri lucrurile Lui! 
9.Cântați, cântați în cinstea Lui! Spuneți toate minunile Lui! 
10.Lăudați-vă cu numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe El! 
11.Alergați la Domnul și la ajutorul Lui; căutați pururea fața Lui! 
12.Neamul lui Israel, sluga Lui, fiii lui Iacov, aleșii Lui, 
13.Aduceți-vă aminte de minunile Lui, de semnele Lui și de judecățile gurii Lui! 
14.Căci El este Domnul Dumnezeul nostru și dreptatea Lui este peste tot pământul. 
15.Aduceți-vă aminte de așezământul Lui, de făgăduința dată pentru mii de neamuri. 
16.De legământul făcut cu Avraam și de jurământul Său către Isaac, 
17.Jurământ pus ca o lege pentru Iacov, și ca un legământ veșnic pentru Israel, 
18.Zicând: ție-ți voi da pământul Canaan, ca partea voastră de moștenire. 
19.Ei atunci erau puțini la număr și neînsemnați, și străini în țara aceasta. 
20.Și treceau de la popor la popor și dintr-o împărăție la altă împărăție. 
21.Dar El n-a lăsat pe nimeni să-i apese, și a pedepsit regi pentru ei, zicând: 
22.Nu vă atingeți de unșii Mei și proorocilor Mei să nu le faceți rău. 
23.Cântați Domnului tot pământul, binevestiți din zi în zi izbăvirea Lui! 
24.Vestiri păgânilor slava Lui, spuneți la toate popoarele minunile Lui! 
25.Că mare este Domnul și vrednic de laudă și mai înfricoșat decât toți dumnezeii. 
26.Că toți dumnezeii păgânilor sunt nimic, iar Domnul a făcut cerurile. 
27.Înaintea Lui este strălucire și măreție, putere și bucurie în locașul Lui cel sfânt. 
28.Dați Domnului, neamuri păgâne, dați Domnului slavă și cinste! 
29.Dați Domnului slavă pentru numele Lui; aduceți-vă darul, mergeți înaintea feței Lui, închinați-vă Domnului în podoabele sfințeniei Lui! 
30.Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea și nu se va clătina. 
31.Să se bucure cerurile și să prăznuiască pământul, iar printre popoare să se spună: Domnul este Împărat! 
32.Să se zguduie marea și toate cele din ea; câmpia și toate cele de pe ea să se veselească! 
33.Să dănțuiască împreună toți copacii dumbrăvii înaintea feței Domnului, că vine să judece pământul. 
34.Lăudați pe Domnul, că în veac este mila Lui! 
35.Ziceți: Izbăvește-ne pe noi, Dumnezeule, Izbăvitorul nostru! Adună-ne și ne izbăvește de prin popoare, ca să slăvim sfânt numele Tău și să ne lăudăm cu slava Ta! 
36.Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel din veac în veac!" Și tot poporul a zis: "Amin! Aliluia!" 
37.Și a lăsat David acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi; 
38.Pe Obed-Edom și pe frații lui, șaizeci și opt de oameni; pe Obed-Edom, fiul lui Iedutun și pe Hosa, i-a lăsat ușieri. 
39.Iar pe preotul Țadoc și pe ceilalți preoți, frații săi, i-a pus înaintea locașului Domnului, cel de pe înălțimea din Ghibeon, 
40.Ca să înalțe arderi de tot Domnului pe jertfelnicul arderilor de tot neîncetat, dimineața și seara, pentru toate cele scrise în legea Domnului, pe care El le-a poruncit lui Israel. 
41.Și cu ei a lăsat pe Heman, pe Iedutun și pe ceilalți aleși, care au fost numiți pe nume, ca să slăvească pe Domnul, că în veac este mila Lui. 
42.Împreună cu ei, Heman și Iedutun preaslăveau pe Dumnezeu, cântând din trâmbițe și felurite instrumente muzicale; pe fiii lui Iedutun i-a pus la poartă. 
43.Apoi s-a dus tot poporul, fiecare la casa sa. De asemenea s-a întors și David, ca să binecuvânteze casa sa. 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.