Los Angeles: 19 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A DOUA PARALIPOMENA SAU CARTEA A DOUA A CRONICILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]

CAPITOLUL 6
Rugăciunea lui Solomon.
1.Atunci Solomon a zis: "Domnul a spus că El binevoiește să locuiască în negură, 
2.Iar eu am zidit templul, ca să locuiești Tu, Cel Sfânt, și locaș unde să petreci Tu în veci". 
3.Apoi și-a întors regele fața sa și a binecuvântat toată adunarea lui Israel, căci toată adunarea Israeliților sta înainte. 
4.Și a zis regele: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, Care a grăit cu gura Sa către David, tatăl meu, și a împlinit cu mâinile Sale ceea ce spusese, zicând: 
5.Din ziua când am scos pe poporul Meu din țara Egiptului, nu Mi-am ales cetate nici într-una din semințiile lui Israel, ca să-Mi zidesc templu în care să petreacă numele Meu, nici nu Mi-am ales om care să fie cârmuitor poporului Meu Israel. 
6.Acum însă am ales Ierusalimul, ca să petreacă numele Meu acolo, și am ales pe David, ca să păstorească peste poporul Meu Israel. 
7.Iar lui David, tatăl meu, îi intrase la inimă să înalțe templu numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 
8.Însă Domnul a zis lui David, tatăl meu: ți-a intrat la inimă să zidești templu numelui Meu; bine e că ți-a intrat acest lucru la inimă; 
9.Dar nu vei zidi tu templul, ci fiul tău care va ieși din coapsele tale, acela va zidi templu numelui Meu. 
10.Și a împlinit Domnul cuvântul Său, care l-a grăit; căci eu am urmat în locul lui David, tatăl meu, și am șezut pe tronul lui Israel, cum zisese Domnul, și am zidit templu numelui Domnului Dumnezeului lui Israel. 
11.Și am pus acolo chivotul în care se află legământul Domnului, cel încheiat cu fiii lui Israel". 
12.Apoi stând Solomon la jertfelnicul Domnului, înaintea adunării Israeliților și-a ridicat mâinile sale, 
13.Căci Solomon își făcuse un amvon de aramă, lung de cinci coți, lat de cinci coți și înalt de trei coți, și-l pusese în mijlocul curții. Pe acest amvon a stat el și și-a plecat genunchii înaintea întregii adunări a Israeliților. El a ridicat mâinile sale la cer 
14.Și a zis: "Doamne Dumnezeul lui Israel, nu este Dumnezeu asemenea ție, nici în cer și nici pe pământ. Tu păzești legământul și mila cu robii Tăi, care umblă cu toată inima lor înaintea Ta; 
15.Tu ai împlinit robului Tău David, tatăl meu, ce i-ai grăit; că ceea ce ai grăit cu gura Ta, aceea ai împlinit în ziua aceasta cu mâna Ta! 
16.Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, împlinește cele ce ai grăit către robul Tău David, tatăl meu, când ai zis: Nu va lipsi bărbat din tine care să șadă înaintea feței Mele pe tronul lui Israel, dacă fiii tăi își vor păzi calea lor purtându-se după legea Mea, așa cum te-ai purtat tu înaintea Mea. 
17.Deci acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, fă să se adeverească cuvântul Tău, către robul Tău David. 
18.Adevărat să fie că Dumnezeu va locui cu oamenii pe pământ? Dacă cerul și cerurile cerurilor nu Te încap, cu cât mai puțin Te va încăpea templul acesta pe care Ți l-am zidit eu? 
19.Dar caută la rugăciunea robului Tău și la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea și ruga cu care robul Tău se roagă înaintea Ta: 
20.Să fie ochii Tăi deschiși ziua și noaptea spre templul acesta și spre locul unde ai făgăduit să-ți pui numele Tău, ca să asculți rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta. 
21.Să iei aminte la cererile robului Tău și ale poporului Tău Israel, cu care se vor ruga ei în locul acesta; să auzi din locul șederii Tale, din ceruri, să asculți și să miluiești. 
22.Când va greși cineva împotriva aproapelui său și i se va cere jurământ ca să jure, jurământul se va face înaintea jertfelnicului Tău în templul acesta. 
23.Atunci să asculți din cer și să faci judecată robilor Tăi: să osândești pe cel vinovat, făcând să i se întoarcă asupra capului lui fapta sa și să izbăvești pe cel drept, dându-i după dreptatea lui. 
24.Când poporul Tău Israel va fi bătut de dușman, pentru că a păcătuit înaintea Ta, dar apoi se va întoarce către Tine, va preaslăvi numele Tău și va cere și se va ruga înaintea Ta, în templul acesta, 
25.Atunci să asculți din cer și să ierți păcatul poporului Tău Israel și să-l întorci în pământul pe care l-ai dat lor și părinților lor. 
26.Când se va încuia cerul și nu va fi ploaie, pentru că au păcătuit ei înaintea Ta, și-ți vor aduce rugi în locul acesta, vor mărturisi numele Tău și se vor întoarce de la păcatul lor pentru că i-ai smerit, 
27.Atunci să asculți din cer și să ierți păcatul robilor Tăi, al poporului Tău Israel, arătându-le calea cea bună pe care să meargă, și să trimiți ploaie pământului Tău, pe care l-ai dat poporului Tău de moștenire. 
28.De va fi foamete pe pământ, de va fi boală molipsitoare, de va fi vânt dogorâtor sau pălitură, lăcustă sau omidă, dușmanii de-i vor strâmtora în țara lor, stau în cetățile lor, de va fi orice necaz, orice boală, 
29.Atunci orice rugăciune și orice cerere care se va face de orice om sau de tot poporul Tău Israel, când ei își vor simți fiecare necazul său și durerea și își vor întinde mâinile lor spre templul acesta, 
30.Tu să asculți din cer, din locul șederii Tale, și să ierți; să dai fiecăruia după căile lui, căci Tu cunoști inima lui și singur știi inima fiilor oamenilor, 
31.Pentru ca să se teamă de Tine și să umble în căile Tale în toate zilele, cât vor trăi pe pământul pe care l-ai dat părinților noștri. 
32.Chiar și străinul, care nu este din poporul Tău Israel, când va purcede din pământ depărtat pentru numele Tău cel mare, pentru mâna Ta cea puternică și pentru brațul Tău cel înalt și va veni și se va ruga în templul acesta, 
33.Tu să asculți din cer, din locul sălășluirii Tale, și să-i împlinești tot lucrul pentru care străinul va striga către Tine, ca să știe toate popoarele pământului, de numele Tău și să se teamă de Tine, cum se teme poporul Tău Israel, și să știe că în numele Tău este închinat templul pe care l-am zidit eu. 
34.Când poporul Tău va pleca cu război împotriva dușmanilor săi, pe drumul pe care-l vei trimite Tu și se va ruga Ție, întorcându-se spre cetatea aceasta, care Ți-ai ales-o, și spre templul acesta pe care l-am zidit eu numelui Tău, 
35.Atunci să asculți din cer rugăciunea lor și cererea lor și să le faci dreptate. 
36.Când vor păcătui ei înaintea Ta - căci nu este om care să nu păcătuiască - și Tu Te vei supăra pe ei și-i vei da dușmanilor lor și cei ce i-au luat robi îi vor duce în pământ depărtat sau apropiat, 
37.Și când ei, în pământul în care vor fi robiți, își vor veni în sine și se vor întoarce și ți se vor ruga în pământul robiei lor, zicând: am păcătuit, am făcut fărădelege, vinovați suntem; 
38.Dacă se vor întoarce către Tine cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, în pământul robiei lor, unde ei se vor afla duși robi și se vor ruga, întorcându-se spre pământul lor, pe care Tu l-ai dat părinților lor și spre "etatea care ți-ai ales-o și spre templul pe care l-am zidit eu numelui Tău, 
39.Atunci să asculți din cer, din locul șederii Tale, rugăciunea lor și cererea lor, și să le faci dreptate și să ierți pe poporul Tău de ceea ce a păcătuit înaintea Ta. 
40.Dumnezeul meu, să-Ți fie ochii Tăi deschiși și urechile Tale cu luare aminte la rugăciunea care Ți se va face în locul acesta. 
41.Și acum, Doamne Dumnezeule, scoală-Te și vino la locul de odihnă al Tău, Tu și chivotul puterii Tale. Preoții Tăi, Doamne Dumnezeule, se vor îmbrăca întru mântuire și cuvioșii Tăi se vor desfăta de bunătăți. 
42.Doamne Dumnezeule, să nu-Ți întorci fața Ta nici de la unsul Tău, ci adu-Ți aminte de îndurările cele către David, robul Tău". 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.