Los Angeles: 19 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA LUI NEEMIA SAU A DOUA EZDRA
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]

CAPITOLUL 3
Zidirea Ierusalimului.
1."Atunci s-a ridicat Eliașib, preotul cel mare, cu frații săi preoți și au zidit Poarta Oilor și, punându-i canaturile, au sfințit-o; tot ei au reparat și zidul de la turnul Mea până la turnul Hananeel și l-au sfințit. 
2.Lângă Eliașib au zidit Ierihonenii, iar lângă aceștia a zidit Zacur, fiul lui Imri. 
3.Fiii lui Senaa au zidit Poarta Peștilor și au acoperit-o, punându-i canaturile cu încuietorile și zăvoarele trebuitoare. 
4.De la aceștia înainte a reparat Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoț; lângă acesta a reparat Meșulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meșezabeel; de la aceștia înainte a reparat Țadoc, fiul lui Baana. 
5.Alături de aceștia au reparat cei din Tecoa, ai căror fruntași de altfel nu și-au plecat grumazul să lucreze pentru Domnul lor. 
6.Ioiada, fiul lui Paseah și Meșulam, fiul lui Besodia, au reparat Poarta Veche și, acoperind-o, i-au pus canaturile cu încuietorile și zăvoarele trebuitoare. 
7.De la ei înainte au lucrat Melatia Ghibeonitul și Iadon din Meronot, precum și oamenii din Ghibeon și din Mițpa, supuși stăpânirii guvernatorilor de dincolo de fluviu. 
8.Alături de aceștia a reparat Uziel, fiul lui Harhaia Argintarul, iar de la acesta înainte a reparat Hanania, fiul lui Rocheim. Și întăriră Ierusalimul până la zidul cel lat. 
9.De la ei înainte a reparat Refaia, fiul lui Hur, căpetenia unei jumătăți din ținutul Ierusalimului. 
10.Lângă acesta a reparat, în fața casei lui, Iedaia, fiul lui Harumaf, iar lângă el a reparat Hatuș, fiul lui Hașabneia. 
11.O altă parte de zid a fost reparată de Malchia, fiul lui Harim și de Hașub, fiul lui Pahat-Moab; tot ei au reparat și turnul Cuptoarelor. 
12.De la ei înainte au lucrat, cu fiicele sale, Șalum, fiul lui Haloheș, căpetenia celeilalte jumătăți a ținutului Ierusalimului. 
13.Hanun și locuitorii din Zanoah au reparat Poarta Văii. Ei au zidit-o și i-au pus canaturile cu încuietorile și zăvoarele. Tot ei au făcut mai bine de o mie de coți de zid, până la Poarta Gunoiului. 
14.Malchia, fiul lui Recab, căpetenia ținutului Bet-Hacherem, a reparat Poarta Gunoiului; i-a pus canaturile, cu încuietorile și zăvoarele necesare. 
15.Șalum, fiul lui Col-Hoze, căpetenia ținutului Mițpa, a reparat Poarta Izvorului, a zidit-o și i-a pus canaturile cu încuietorile și zăvoarele trebuitoare. El a mai făcut zidul de la scăldătoarea Siloam, de lângă grădina regelui, până la scara ce coboară din cetatea lui David. 
16.De la el înainte a reparat Neemia, fiul lui Azbuc, căpetenia unei jumătăți din ținutul Bet-Țur, până în fața mormintelor lui David și până la iazul cel săpat și până la Casa Vitejilor. 
17.De la el înainte au reparat leviții: Rehum, fiul lui Bani; lângă acesta a reparat Hașabia, căpetenia unei jumătăți din ținutul Cheila, din partea acestui ținut. 
18.Mai departe au reparat frații lui: Bavai, fiul lui Henanad, căpetenia celeilalte jumătăți din ținutul Cheila, 
19.Și lângă el Ezer, fiul lui Iosua, căpetenia din Mițpa, a reparat altă parte de zid din fața scării armelor până la colț. 
20.De la el înainte Baruc, fiul lui Zabai, a reparat cu multă sârguință o altă parte de zid, de la colț până la poarta casei lui Eliașib, preotul cel mare. 
21.După el a reparat o altă parte de zid Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoț, de la poarta casei lui Eliașib până la capătul casei lui Eliașib. 
22.Mai departe au reparat preoții din împrejurimile Ierusalimului. 
23.Iar lângă ei, Veniamin și Hașub au reparat zidul în dreptul casei lor. Lângă ei Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a reparat zidul lângă casa sa. 
24.Lângă acesta, Binui, fiul lui Henadad a reparat altă bucată de zid, de la casa lui Azaria până în dreptul colțului. 
25.Palal, fiul lui Uzai, a reparat în dreptul unghiului și al turnului, care se ridică deasupra casei de sus a regelui cea din apropierea curții închisorii. Lângă acesta a reparat Pedaia, fiul lui Paroș. 
26.Iar cei încredințați templului, care erau pe deal, au reparat zidul până în dreptul Porții Apelor, spre răsărit și până la turnul cel înalt. 
27.De la ei înainte cei din Tecoa au reparat o parte, în fața turnului celui mare și înalt până la zidul lui Ofel. 
28.De la Poarta Cailor în sus au reparat preoții, fiecare în dreptul casei sale. 
29.De la ei înainte a reparat Țadoc, fiul lui Imer, dinaintea casei sale, iar după el a reparat Șemaia, fiul lui Șecania, străjerul Porții Răsăritului. 
30.După el Hanania, fiul lui Șelemia și Hanun, al șaselea fiu al lui țalaf, au reparat altă parte de zid. După ei Meșulam, fiul lui Berechia, a reparat în dreptul locuinței lui. 
31.Apoi Malchia făurarul a reparat până la casa celor încredințați templului și a negustorilor, în dreptul porții lui Mifcad și până la foișorul din colț. 
32.Iar argintarii și negustorii au dres zidul de la foișorul din colț și până la Poarta Oilor". 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.