Los Angeles: 23 Octombrie 2017
VECHIUL TESTAMENT - ESTERA
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10]

CAPITOLUL 5
Estera la rege. Aman uneltește moartea lui Mardoheu.
1.După trei zile de rugăciune Estera și-a dezbrăcat hainele cele de jale și s-a îmbrăcat în cele de regină și, făcându-se strălucită și chemând pe Dumnezeul cel atoatevăzător și mântuitor, a luat cu ea două slujnice: una de care se sprijinea oarecum din alintare, iar alta care, urmându-i, îi ținea hainele. Ea era minunată, în culmea frumuseții sale și fața sa era veselă ca și cum ar fi fost plină de iubire, iar inima ei era apăsată de frică. S-a oprit în curtea dinăuntru a casei regelui, la ușa regelui. Regele ședea atunci pe tronul său domnesc, în casa domnească, chiar în dreptul ușii, îmbrăcat în toate hainele măririi sale, tot în aur și în pietre scumpe, dar cumplit de posomorât. Când regele a văzut pe regina Estera stând afară, aceasta a aflat milă în ochii lui. Întorcându-și fața înflăcărată de slavă, el a privit cu mânie strașnică. Atunci regina a căzut cu duhul, s-a schimbat la față din pricina slăbiciunii ce i-a venit și s-a aplecat pe capul slujnicei care o însoțea. Dar Dumnezeu a schimbat duhul regelui în blândețe și, sculându-se cu grăbire de pe tronul său, a cuprins-o în brațele sale, până ea și-a venit în fire. Apoi a mângâiat-o cu vorbe bune, zicându-i: "Ce ai Estera? Eu sânt fratele tău! Liniștește-te, că nu vei muri, căci stăpânirea ne este comună. Apropie-te!" 
2.Apoi regele și-a întins spre Estera sceptrul său cel de aur, care era în mâna sa. Atunci Estera s-a apropiat și s-a atins de vârful sceptrului, iar regele i-a pus sceptrul pe grumazul ei și a sărutat-o, zicându-i: "Vorbește-mi!" Și ea a zis: "Stăpânul meu, eu am văzut în tine parcă pe îngerul lui Dumnezeu și s-a tulburat inima mea de frică în fața slavei tale, că minunat ești stăpâne și fața ta este plină de har". Și când vorbea ea, a căzut din pricina slăbiciunii și regele s-a tulburat și toate slugile lui o mângâiau. 
3.Apoi regele i-a zis: "Ce voiești, regină Estera și care-ți este cererea? Chiar și jumătate din regat ți se va da". 
4.Și a zis Estera: "Eu am acum zi de sărbătoare. De binevoiește regele, să vină cu Aman astăzi la ospățul pe care i l-am pregătit eu". 
5.Iar regele a zis: "Mergi degrabă după Aman, ca să se facă după cuvântul Esterei". Și a venit regele cu Aman la ospățul ce-l pregătise Estera. 
6.La băutură regele a zis către Estera: "Ce dorință ai? Ea ți se va îndeplini. Care este cererea ta? Ea ți se va împlini chiar și până la jumătate din regatul meu!" 
7.Atunci Estera a răspuns și a zis: "Iată dorința și cererea mea: 
8.De am aflat bunăvoință în ochii regelui și de binevoiește el să împlinească dorința mea și să-mi împlinească cererea, atunci să vină regele cu Aman mâine la ospățul ce-l voi pregăti, și eu voi da răspuns după porunca regelui". 
9.În ziua aceea a ieșit Aman vesel și voios. Dar când Aman a văzut pe Mardoheu la poarta regelui și că acesta nu s-a sculat măcar de la locul său înaintea lui, s-a umplut de mânie asupra lui Mardoheu. 
10.Cu toate acestea Aman s-a stăpânit. Ajungând acasă, a trimis să cheme pe prietenii săi și pe Zereș, femeia sa. 
11.Și le-a povestit Aman despre bogăția sa cea mare, despre mulțimea fiilor săi și despre felul cum l-a mărit pe el regele și cum l-a înălțat peste căpeteniile și slujitorii săi. 
12."Ba și regina Estera, a zis mai departe Aman, pe nimeni afară de mine n-a chemat cu regele la ospățul pe care l-a pregătit. Chiar și mâine sânt chemat la ea la ospăț. 
13.Dar toate acestea nu mă mulțumesc câtă vreme văd pe iudeul Mardoheu șezând la poarta domnească". 
14.La acestea Zereș, soția sa, și prietenii săi i-au zis: "Să se pregătească spânzurătoare înaltă de cincizeci de coți și mâine dimineață cere regelui să fie spânzurat Mardoheu și apoi vei merge voios la ospăț cu regele". Acest cuvânt a plăcut lui Aman și a pus să se pregătească spânzurătoarea. 

© 2017 ViataCrestina.org. All rights reserved.