Los Angeles: 19 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - PILDELE LUI SOLOMON
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31]

CAPITOLUL 2
Învățătura înțelepciunii.
1.Fiul meu, de vei primi povețele mele și sfaturile mele de le vei păstra, 
2.Plecându-ți urechea la înțelepciune și înclinând inima ta spre bună chibzuială, 
3.Dacă vei chema prevederea și spre buna-cugetare îți vei îndrepta glasul tău, 
4.Dacă o vei căuta întocmai ca pe argint și o vei săpa ca și pe o comoară, 
5.Atunci vei pricepe temerea de Domnul și vei dobândi cunoștința de Dumnezeu, 
6.Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui izvorăște știința și prevederea; 
7.El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepți; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârșirii; 
8.El păzește căile dreptății și pe cărarea celor cuvioși ai Lui stă de veghe. 
9.Atunci tu vei înțelege dreptatea și buna judecată, calea cea dreaptă și toate potecile binelui. 
10.Când înțelepciunea se va sui la inima ta și știința va desfăta sufletul tău, 
11.Când buna chibzuială va veghea peste tine și înțelegerea te va păzi, 
12.Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău și de omul care grăiește minciună, 
13.De cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, 
14.De cei ce se bucură când fac rău și se veselesc când umblă pe poteci întortochiate, 
15.Ale căror cărări sunt strâmbe și rătăcesc pe căi piezișe. 
16.Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, 
17.Care lasă pe tovarășul ei din tinerețe și uită de legământul Dumnezeului ei, 
18.Căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte și drumul ei duce în iad; 
19.Nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce și niciunul nu mai află cărările vieții. 
20.Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni și păzește cărările celor drepți, 
21.Căci cei drepți vor locui pământul și cei fără de prihană vor sălășlui pe el; 
22.Iar cei fără de lege vor fi nimiciți de pe pământ și cei necredincioși vor fi smulși de pe el. 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.