Los Angeles: 19 Martie 2024
VECHIUL TESTAMENT - PILDELE LUI SOLOMON
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31]

CAPITOLUL 8
Despre adevărata înțelepciune.
1.Oare înțelepciunea nu strigă ea și priceperea nu-și ridică glasul său? 
2.Pe vârfurile cele mai înalte, pe cale, la răspântiile drumurilor stă, 
3.Pe lângă porți, în împrejurimile cetății, la intrarea porților, strigă tare: 
4."Către voi, oamenilor, se îndreaptă strigătul meu și glasul meu către voi, fii ai oamenilor. 
5.Voi, cei simpli, învățați cumințenia și voi, cei nebuni, înțelepțiți-vă! 
6.Ascultați, căci voi spune lucruri mărețe și buzele mele se deschid pentru a înălța ceea ce este drept; 
7.Căci gura mea grăiește adevărul și buzele mele se dezgustă de fărădelege. 
8.Toate graiurile gurii mele sunt întru dreptate, în ele nu este nimic sucit și fără rost; 
9.Toate sunt lămurite pentru cel priceput și drepte pentru cei ce au aflat știința. 
10.Luați învățătura mea mai degrabă decât argintul și știința mai mult decât aurul cel mai curat, 
11.Căci înțelepciunea este mai bună decât pietrele prețioase și nici lucrurile cele mai prețioase nu au valoarea ei. 
12.Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea și stăpânesc știința și buna-chibzuială. 
13.Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria și obrăznicia, calea răutății și gura cea aprigă le urăsc eu. 
14.Al meu este sfatul și buna-chibzuială, eu sunt priceperea, a mea este puterea. 
15.Prin mine împărățesc împărații și principii rânduiesc dreptatea. 
16.Prin mine cârmuiesc dregătorii și mai-marii sunt judecătorii pământului. 
17.Eu iubesc pe cei ce mă iubesc și cei ce mă caută mă găsesc. 
18.Cu mine este bogăția și mărirea, averea vrednică de cinste și dreptatea. 
19.Rodul meu e mai bun decât aurul și decât aurul cel mai curat, și ceea ce vine de la mine este mai de preț decât argintul lămurit. 
20.Merg pe calea dreptății, în mijlocul căilor judecății drepte, 
21.Ca să dau celor ce mă iubesc bogății și să le umplu cămările lor. 
22.Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. 
23.Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. 
24.Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. 
25.Înainte de a fi fost întemeiați munții și înaintea văilor eu am luat ființă. 
26.Când încă nu era făcut pământul, nici câmpiile, nici cel dintâi fir de praf din lume, 
27.Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste fața adâncului, 
28.Când a întărit norii sus și izvoarele adâncului curgeau din belșug, 
29.Când El a pus hotar mării, ca apele să nu mai treacă peste țărmuri și când El a așezat temeliile pământului, 
30.Atunci eu eram ca un copil mic alături de El, veselindu-mă în fiecare zi și desfătându-mă fără încetare în fața Lui; 
31.Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui și găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor. 
32.Și acum, fiilor, ascultați-mă! Fericiți sunt cei ce păzesc căile mele! 
33.Ascultați învățătura, ca să ajungeți înțelepți, și nu o lepădați. 
34.Fericit este omul care ascultă de mine și veghează în fiecare zi la porțile mele și cel ce străjuiește lângă pragul casei mele! 
35.Cel ce mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul; 
36.Iar cel ce păcătuiește împotriva mea își păgubește viața lui. Toți cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea". 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.