Los Angeles: 16 Ianuarie 2018
VECHIUL TESTAMENT - ECCLESIASTUL
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12]

CAPITOLUL 8
Nestatornicia vieții.
1.Cine este ca înțeleptul și cine poate să știe ca el tâlcuirea lucrurilor? Înțelepciunea unui om îi luminează fata și asprimea felei lui i se schimbă. 
2.Ascultă de porunca regelui din pricina jurământului făcut lui Dumnezeu. 
3.Nu te grăbi să te depărtezi de fata lui. Nu stărui în lucrul cel rău, că ceea ce voiește face. 
4.Cuvântul regelui este hotărâtor și cine poate să-i spună: "Ce faci?" 
5.Celui ce ascultă porunca nu i se va întâmpla nimic rău, că inima unui om înțelept va cunoaște timpul și judecata. 
6.Pentru orice lucru este un timp și o judecată; că mare este nenorocirea care apasă asupra omului, 
7.De vreme ce el nu poate să știe mai dinainte ceea ce se va întâmpla. Oare, cine îi va da de știre ceea ce va fi cu el? 
8.Omul nu este stăpân pe duhul său de viață, ca să-l poată opri; la fel nu este stăpân pe ziua morții și în această luptă nu încape amânare. Nelegiuirea nu va scăpa pe cel care o săvârșește. 
9.Am văzut toate aceste lucruri și mi-am sârguit inima mea spre tot lucrul care se face sub soare într-o vreme când omul stăpânește pe altul spre nenorocirea lui. 
10.Și am văzut păcătoși în mare cinste purtați la locul de odihnă, pe când cei ce lucraseră drept au fost izgoniți de la locul cel sfânt și au fost uitați în cetate. Și aceasta este deșertăciune! 
11.Din pricină că hotărârea pentru pedepsirea răutății nu este îndeplinită de îndată, pentru aceasta se umple de răutate inima oamenilor ca să facă rău. 
12.Dar deși păcătosul face rău de o sută de ori și își lungește zilele, eu știu că fericirea este a acelora care se tem de Dumnezeu și se sfiesc în fața Lui. 
13.Fericirea nu va fi pentru cel fără de lege, care, asemenea umbrei, nu-și va lungi viața, fiindcă el nu se teme de Domnul. 
14.Este încă o nepotrivire care se petrece pe pământ, adică: sânt drepți cărora li se răsplătește ca după faptele celor nelegiuiți și sânt păcătoși cărora li se răsplătește ca după faptele celor drepți. Am zis că și aceasta este încă o deșertăciune! 
15.Și am ridicat în slăvi veselia, căci nu este nimic mai bun pentru om sub soare, decât să mănânce, să bea și să se veselească. Numai de l-ar întovărăși la lucrul lui în tot timpul vieții pe care Dumnezeu i-o dă sub soare! 
16.Când mi-am îndreptat inima ca să cunosc înțelepciunea și să pătrund care este menirea omului pe pământ, căci nici zi, nici noapte ochii lui nu văd somnul, 
17.Atunci mi-am dat seama, privind lucrarea lui Dumnezeu, că omul nu poate să înțeleagă toate câte se fac sub soare, dar se ostenește căutându-le, fără să le dea de rost; iar dacă înțeleptul crede că le cunoaște, el nu poate să le pătrundă. 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.