Los Angeles: 21 Ianuarie 2018
VECHIUL TESTAMENT - IEREMIA
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52]

CAPITOLUL 10
Deșertăciunea idolilor. Pustiirea Ierusalimului.
1.Casa lui Israel, ascultați cuvântul ce vi-l grăiește Domnul! 
2.Așa zice Domnul: "Nu deprindeți căile neamurilor și nu vă îngroziți de semnele cerului, de care se îngrozesc neamurile; 
3.Că datinile neamurilor sunt deșertăciune: aceia taie un lemn din pădure și mâinile meșterului îl lucrează cu toporul; 
4.Apoi îl îmbracă cu argint și cu aur, îl întăresc cu cuie și cu ciocanul, ca să nu se clatine. Așa sunt dumnezeii neamurilor. 
5.Stau ca niște sperietori într-o grădină cu pepeni și nu grăiesc, sunt purtați pentru că nu pot merge. Nu vă temeți de ei, că nu pot face rău, dar nici bine nu sunt în stare să facă". 
6.Nimeni nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu și mare este puterea numelui Tău! 
7.Cine nu se va teme de Tine, Împărate al neamurilor? Numai ție unuia se cuvine aceasta, pentru că printre toți înțelepții neamului și în toate regatele lor nu este nimeni asemenea ție. 
8.Dumnezeii neamurilor, toți până la unul, sunt fără minte și fără pricepere; lemne lipsite de orice înțelegere; 
9.Argint prefăcut în foi și adus din Tarsis; aur din Ofir; lucruri de meșter și de mână de turnător; haina de pe ei este de iacint și purpură: iarăși lucru de oameni iscusiți. 
10.Iar Domnul este adevăratul Dumnezeu, este Dumnezeu viu și împărat veșnic; de mânia Lui tremură pământul și neamurile nu pot suferi urgia Lui. 
11.Așadar să ziceți neamurilor: "Dumnezeii, care n-au făcut cerul și pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri; 
12.Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înțelepciunea Sa și cu priceperea Sa a întins cerurile. 
13.La glasul Lui freamătă apele în ceruri și El ridică norii de la marginile pământului, făurește fulgerele în mijlocul ploii și scoate vânturile din vistieriile Sale. 
14.Atunci se vede cât este de neștiutor omul, cu toată știința lui, și orice argintar se rușinează de idolul său, căci chipul turnat de el nu este decât minciună; n-are nici o suflare în el. 
15.Aceasta este deșertăciune adevărată, rodul rătăcirii, și la vremea pedepsei va pieri. 
16.Iar soarta lui Iacov nu este ca a neamurilor, că Dumnezeul lui este făcătorul a toate, iar Israel este toiagul moștenirii Lui; și numele Lui este Domnul Savaot. 
17.O, tu, care ești împresurată, strânge-ți de pe pământ avuția, că așa zice Domnul: 
18."Iată de data aceasta voi arunca pe locuitorii țării acesteia și-i voi mâna la lac strâmt, ca să fie prinși". 
19.Atunci vei grăi: "Vai mie din pricina rănii mele! Rana mea e dureroasă; însă îmi zic: Aceasta este nenorocirea mea, dar o voi îndura! 
20.Cortul îmi este pustiit și toate funiile lui sunt rupte; fiii mei m-au părăsit și nu mai sunt, și n-are cine să-mi întindă cortul și să-mi ridice pânzele. 
21.Pentru că păstorii și-au ieșit din minte și n-au căutat pe Domnul și de aceea s-au și purtat ei nebunește și toată turma ei s-a risipit". 
22.Iată, vine vuiet și zgomot mare din partea de miazănoapte ca să pustiiască cetățile lui Iuda și să le facă locuință șacalilor. 
23.Știu, Doamne, că nu este în voia omului calea lui, nici în voia celui ce merge, putința să-și îndrepte pașii săi. 
24.Pedepsește-mă, Doamne, dar după dreptate și nu întru mânia Ta, ca să nu mă micșorezi. 
25.Varsă-ți iuțimea Ta asupra neamurilor care nu Te cunosc și asupra popoarelor care nu cheamă numele Tău, că acelea au mâncat pe Iacov, l-au mistuit și l-au stins și locuințele lui le-au pustiit. 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.