Los Angeles: 16 Iulie 2018
VECHIUL TESTAMENT - IEZECHIEL
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48]

CAPITOLUL 6
Proorocie împotriva lui Iuda.
1.Fost-a către mine cuvântul Domnului și mi-a zis: 
2."Fiul omului, întoarce-ți fața ta spre munții lui Israel, proorocește împotriva lor și zi: 
3.Munți ai lui Israel, ascultați cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa grăiește Domnul Dumnezeu munților și dealurilor, șesurilor și văilor: Iată, Eu voi aduce asupra voastră sabie și voi dărâma înălțimile voastre; 
4.Altarele voastre vor fi stricate, idolii ridicați de voi în cinstea soarelui vor fi sfărâmați și pe oamenii voștri îi voi face să cadă morți înaintea idolilor voștri; 
5.Trupurile fiilor lui Israel le voi pune înaintea idolilor lor și oasele lor le voi risipi împrejurul altarelor lor. 
6.În toate așezările voastre cele locuite, cetățile vor fi nimicite și locurile înalte ale voastre pustiite, altarele voastre vor fi stricate și pustiite, idolii voștri vor fi sfărâmați și nimiciți, stâlpii voștri închinați soarelui vor fi sfărâmați și lucrările voastre vor fi ruinate. 
7.Cei uciși vor cădea între voi și veți cunoaște că Eu sunt Domnul. 
8.Dar Eu voi lăsa o rămășiță din voi, care va scăpa de sabie printre celelalte neamuri, când veți fi risipiți prin țări. 
9.Aceia din voi, care vor scăpa, își vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi duși în robie, pentru că voi umili inima lor cea desfrânată, care s-a abătut de la Mine, și ochii lor, care s-au desfrânat cu idolii, se vor scârbi de ei înșiși, din pricina acelor rele pe care le-au făcut și a tuturor ticăloșiilor lor; 
10.Și vor cunoaște că Eu sunt Domnul și că nu în zadar i-am amenințat că le voi trimite toate aceste rele". 
11.Așa grăiește Domnul Dumnezeu: "Lovește palmă de palmă, bate cu piciorul și zi: Vai de casa lui Israel, că are să cadă de sabie, de foamete și de ciumă, pentru toate nelegiuirile sale! 
12.Cel ce va fi departe va muri de ciumă; cel ce va fi aproape va muri de sabie, iar cel ce va scăpa de acestea și va rămâne va muri de foame. Așa-Mi voi potoli mânia Mea împotriva lor. 
13.Când ucișii vor zăcea printre idolii lor și împrejurul altarelor lor, pe tot locul înalt și pe toate vârfurile de munte, sub tot pomul verde, sub tot stejarul umbros și în tot locul, unde aduceau tămâie mirositoare tuturor idolilor lor, veți cunoaște că Eu sunt Domnul. 
14.Și-Mi voi întinde mâna asupra lor și voi face țara peste tot unde locuiesc ei mai pustie și mai deșartă decât pustiul Diblat, și vor cunoaște că Eu sunt Domnul". 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.