Los Angeles: 20 Octombrie 2018
VECHIUL TESTAMENT - LEVITICUL - A TREIA CARTE A LUI MOISE
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27]

CAPITOLUL 19
Tâlcuirea poruncilor. 
1.Grăit-a Domnul cu Moise și a zis: 
2."Vorbește la toată obștea fiilor lui Israel și le zi; Fiți sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt. 
3.Să cinstească fiecare pe tatăl său și pe mama sa și zilele Mele de odihnă să le păziți, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
4.Să nu alergați la idoli și dumnezei turnați să nu vă faceți, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
5.De veți aduce Domnului jertfă de izbăvire, să o aduceți de bunăvoie. 
6.Și să o mâncați în ziua aducerii și a doua zi, iar ce va rămâne pentru a treia zi să ardeți cu foc. 
7.Iar de va mânca cineva a treia zi, va face urâciune și jertfa nu va fi primită; 
8.Cel ce va mânca va agonisi păcat, că acela a spurcat lucrul sfânt al Domnului și sufletul acela se va stârpi din poporul său. 
9.Când veți secera holdele voastre în pământul vostru, să nu seceri tot până la fir în ogorul tău și ceea ce rămâne după secerișul tău să nu aduni; 
10.Și în via ta să nu culegi strugurii rămași, nici boabele ce cad în via ta să nu le aduni; lasă-le pe acestea săracului și străinului, că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. 
11.Să nu furați, să nu spuneți minciună și să nu înșele nimeni pe aproapele său. 
12.Să nu vă jurați strâmb pe numele Meu și să nu pângăriți numele cel sfânt al Dumnezeului vostru, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
13.Să nu nedreptățești pe aproapele și să nu-l jefuiești. Plata simbriașului să nu rămână la tine până a doua zi. 
14.Să nu grăiești de rău pe surd și înaintea orbului să nu pui piedică. Să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. 
15.Să nu faceți nedreptate la judecată; să nu căutați la fața celui sărac și de fața celui puternic să nu te sfiești, ci cu dreptate să judeci pe aproapele tău. 
16.Să nu umbli cu clevetiri în poporul tău și asupra vieții aproapelui tău să nu te ridici. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
17.Să nu dușmănești pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porți păcatul lui. 
18.Să nu te răzbuni cu mina ta și să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
19.Legea Mea să o păziți; vitele tale să nu le faci să se împreune cu alt soi; ogorul tău să nu-l semeni deodată cu două feluri de semințe; cu haină țesută din felurite torturi, de lână și de în, să nu te îmbraci. 
20.De va dormi cineva cu femeie, împreunându-se, și aceea va fi roabă, logodită cu un bărbat, dar nerăscumpărată încă sau dacă nu i s-a dat încă slobozenia, să-i pedepsiți pe amândoi, dar nu cu moarte, pentru că ea nu este slobodă, 
21.Ci să aducă el Domnului, la ușa cortului adunării, jertfă de vină; un berbec să aducă jertfă pentru vina sa; 
22.Și preotul îl va curăți de păcatul lui înaintea Domnului cu berbecul cel pentru vină și i se va ierta lui păcatul pe care l-a făcut. 
23.Când veți intra în pământul, pe care Domnul Dumnezeul vostru vi-l  va da, și veți sădi orice pom roditor, să curățiți necurățenia lui: trei ani să socotiți roadele lui ca necurate și să nu le mâncați; 
24.Iar în anul al patrulea toate roadele lui să fie afierosite Domnului, întru lauda Lui. 
25.Și în anul al cincilea să mâncați din roadele lui și să vă adunați toate roadele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
26.Să nu mâncați cu sânge; să nu vrăjiți, nici să ghiciți. 
27.Să nu vă tundeți rotund părul capului vostru, nici să vă stricați fața bărbii voastre. 
28.Pentru morți să nu vă faceți tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături să nu faceți pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
29.Să nu necinstești pe fiica ta, îngăduindu-i să facă desfrânare, ca să nu se desfrâneze pământul și ca să nu se umple pământul de stricăciune. 
30.Zilele Mele de odihnă să le păzești și locașul Meu să-l cinstești. Eu sunt Domnul. 
31.Să nu alergați la cei ce cheamă morții, pe la vrăjitori să nu umblați și să nu vă întinați cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
32.Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinstești fața bătrânului și să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 33. De se va așeza vreun străin în pământul vostru, să nu-l strâmtorați. 
33.Străinul, care s-a așezat la voi, să fie pentru voi ca și băștinașul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și voi ați fost străini în pământul Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 
34.Să nu faceți nedreptate la judecată, la măsură, la cântărit și la măsurătoare. 
35.Cântarul vostru să fie drept, greutățile drepte, efa dreaptă și hinul drept. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am scos din pământul Egiptului. 
36.Să păziți toate legile Mele și toate orânduielile Mele și să le pliniți. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru". 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.