Los Angeles: 19 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - NUMERII - A PATRA CARTE A LUI MOISE
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]

CAPITOLUL 13
Iscoadele trimise în Canaan.
1.După aceasta a pornit poporul de la Hașerot și a poposit în pustiul Paran. 
2.Acolo a grăit Domnul cu Moise și i-a zis: 
3."Trimite din partea ta oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel spre moștenire; câte un om de fiecare seminție să trimiți; însă aceștia să fie toți căpetenii între ei". 
4.Și i-a trimis pe aceștia Moise din pustiul Paran, după porunca Domnului, și erau toți căpetenii. 
5.Iată acum și numele lor: Șammua, fiul lui Zahur, din seminția lui Ruben. 
6.Safat, fiul lui Hori, din seminția lui Simeon; 
7.Caleb, fiul lui Iefone, din seminția lui Iuda; 
8.Igal, fiul lui Iosif, din seminția lui Isahar; 
9.Osia, fiul lui Navi, din seminția lui Efraim; 
10.Falti, fiul lui Rafu, din seminția lui Veniamin; 
11.Gadiel, fiul lui Sodi, din seminția lui Zabulon; 
12.Gadi, fiul lui Susi, din Manase, seminția lui Iosif; 
13.Amiel, fiul lui Ghemali, din seminția lui Dan; 
14.Setur, fiul lui Mihael, din seminția lui Așer; 
15.Nahbi, fiul lui Vofsi, din seminția lui Neftali; 
16.Gheuel, fiul lui Machi, din seminția lui Gad. 
17.Acestea sunt numele bărbaților pe care i-a trimis Moise să iscodească tara. Insă pe Osia, fiul lui Navi, Moise l-a numit Iosua. 
18.Trimițându-i pe aceștia din pustiul Paran ca să iscodească pământul Canaanului, Moise le-a zis: 
19."Suiți-vă din pustiul acesta și vă urcați pe munte și cercetați ce pământ este și ce popor locuiește în el; de este tare sau slab, mult la număr sau puțin; 
20.Cum este țara pe care o locuiește: bună sau rea, cum sunt orașele în care trăiește el: cu ziduri sau fără ziduri; 
21.Cum este pământul: gras sau slab, de sunt pe el copaci sau nu. Fiți curajoși și luați din roadele pământului aceluia". Aceasta se petrecea pe vremea coacerii strugurilor. 
22.Și s-au dus ei și au cercetat pământul de la pustiul Țin până la Rehob, care vine lângă Hamat. 
23.De acolo au trecut în partea de miazăzi a Canaanului și au mers până la Hebron, unde trăiau Ahiman, Șeșai, și Talmai, copiii lui Enac. Hebronul fusese zidit cu șapte ani înaintea orașului egiptean Țoan. 
24.Apoi au venit până în valea Eșcol, au cercetat-o și au tăiat de acolo o viță de vie cu un strugure de poamă și au dus-o doi pe pârghie. Au mai luat de asemenea rodii și smochine. 
25.Locul acesta l-au numit ei valea Eșcol, adică valea strugurelui, de la strugurele de poamă pe care l-au tăiat de acolo fiii lui Israel. 
26.Și după ce au cercetat ei pământul, s-au întors după patruzeci de zile 
27.Și, mergând, au venit la Moise și la Aaron și la toată obștea fiilor lui Israel, la Cadeș, în pustiul Paran, și le-au adus lor și întregii obști vița și le-au arătat roadele pământului aceluia. 
28.Apoi le-au povestit și au zis: "Am fost în pământul în care ne-ai trimis, pământul în care curge miere și lapte și iată roadele lui. 
29.Dar poporul care locuiește în el, este îndrăzneț și orașele sunt întărite și foarte mari, ba și pe fiii lui Enac i-am văzut acolo. 
30.Amalec locuiește în partea de miazăzi a țării; Heteii, Heveii, Iebuseii și Amoreii locuiesc în munți, iar Canaaneii locuiesc pe lângă mare și pe lângă râul Iordanului". 
31.Caleb însă a liniștit poporul înaintea lui Moise, zicând: "Nu, ci să mergem și să-l cuprindem, pentru că îl vom putea birui!" 
32.Iar oamenii cei ce fuseseră cu el au zis: "Nu putem să mergem împotriva poporului aceluia, pentru că e mult mai puternic decât noi". 
33.Și au împrăștiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând: "Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el și tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. 
34.Acolo am văzut noi și uriași, pe fiii lui Enac, din neamul uriașilor; și nouă ni se părea că suntem față de ei ca niște lăcuste și tot așa le păream și noi lor". 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.