Los Angeles: 19 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - NUMERII - A PATRA CARTE A LUI MOISE
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]

CAPITOLUL 33
Călătoriile și popasurile poporului Israel.
1.Iată acum popasurile fiilor lui Israel, după ce au ieșit ei din pământul Egiptului cu oștirile lor, sub mâna lui Moise și Aaron. 
2.Moise, din porunca Domnului, a scris călătoria lor cu popasurile lor; iar popasurile lor sunt acestea: 
3.În luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi, a doua zi de Paști, fiii lui Israel au purces din Ramses (Goșen) și au ieșit, sub mână înaltă, înaintea ochilor a tot Egiptul. 
4.În vremea aceea Egiptenii îngropau pe toți cei ce muriseră dintre ei, pe toți întâi-născuții, pe care-i lovise Domnul, în țara Egiptului, când a făcut Domnul judecată asupra dumnezeilor lor. 
5.După ce au pornit fiii lui Israel din Ramses (Goșen), au poposit în Sucot. 
6.Pornind apoi din Sucot, au tăbărât la Etam, care este la marginea pustiului. 
7.Din Etam au pornit și s-au îndreptat spre Pi-Hahirot, care este în țara Baal-Țefonului, și și-au așezat tabăra înaintea Migdolului. 
8.Pornind apoi din Pi-Hahirot, au trecut prin mare în pustie și, mergând cale de trei zile prin pustiul Etam, și-au așezat tabăra la Mara. 
9.Plecând de la Mara, au venit la Elim. În Elim insă erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici și au tăbărât acolo lângă apă. 
10.Pornind apoi din Elim, au tăbărât la Marea Roșie. 
11.Au pornit apoi de la Marea Roșie și au tăbărât în pustiul Sin. 
12.Pornind din pustiul Sin, au poposit la Dofca. 
13.Pornind din Dofca, au tăbărât la Aluș. 
14.Pornind din Aluș, și-au așezat tabăra la Rafidim. Acolo nu era apă ca să bea poporul. 
15.Pornind din Rafidim, au tăbărât în pustiul Sinai. 
16.Iar după ce au pornit din pustiul Sinai, au poposit la Chibrot-Hataava. 
17.Pornind din Chibrot-Hataava, au tăbărât în Hașerot. 
18.Pornind din Hașerot, au poposit la Ritma. 
19.Pornind din Ritma, și-au așezat tabăra la Rimon-Pereț. 
20.Pornind din Rimon-Pereț, au tăbărât în Libna. 
21.Pornind din Libna, au tăbărât la Risa. 
22.Pornind din Risa, și-au așezat tabăra la Chehelata. 
23.Pornind din Chehelata, au tăbărât pe Muntele Șafer. 
24.Pornind de pe Muntele Șafer, au poposit în Harada. 
25.Pornind din Harada, au tăbărât la Machelot. 
26.Pornind din Machelot, au poposit în Tahat. 
27.Pornind din Tahat, s-au așezat cu tabăra în Tarah. 
28.Pornind din Tarah, au tăbărât în Mitca. 
29.Pornind din Mitca, au tăbărât în Hașmona. 
30.Pornind din Hașmona, au poposit la Moserot. 
31.Pornind din Moserot, și-au așezat tabăra la Bene-Iaakan. 
32.Pornind din Bene-Iaakan, au tăbărât la Hor-Haghidgad. 
33.Pornind din Hor-Haghidgad, au poposit în Iotbata. 
34.Pornind din Iotbata, au tăbărât la Abrona. 
35.Pornind din Abrona, și-au așezat tabăra la Ețion-Gheber. 
36.Pornind din Ețion-Gheber, au poposit în pustiul Sin. Plecând din pustiul Sin, au tăbărât în Cadeș. 
37.Iar din Cadeș au purces și au poposit la muntele Hor, lângă hotarul țării Edomului. 
38.Aici s-a suit Aaron preotul pe muntele Hor, după porunca Domnului, și a murit acolo, în anul al patruzecilea de la ieșirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, în luna a cincea, în ziua întâi a lunii. 
39.Aaron era de o sută douăzeci și trei de ani, când a murit pe muntele Hor. 
40.Atunci regele canaanean din Arad, care trăia în partea de miazăzi a pământului Canaan, a auzit că vin fiii lui Israel. 
41.Aceștia însă, plecând de la muntele Hor, au tăbărât la Țalmona. 
42.Pornind din Țalmona, au poposit la Punon. 
43.Pornind din Punon, au tăbărât la Obot. 
44.Pornind din Obot, au poposit la Iie-Abarim, lângă hotarele lui Moab. 
45.Pornind din Iie-Abarim, au tăbărât la Dibon-Gad. 
46.Pornind din Dibon-Gad, au poposit ia Almon-Diblataim. 
47.Pornind din Almon-Diblataim, au tăbărât în munții Abarim, în fața lui Nebo. 
48.Pornind de la munții Abarim, au poposit în șesurile Moabului, la Iordan, în fața Ierihonului, 
49.Și și-au așezat ei tabăra la Iordan, de la Bet-Ieșimot până la Abel-Șitim, în șesurile Moabului. 
50.Grăit-a Domnul cu Moise în șesurile Moabului, la Iordan, în fața Ierihonului, și a zis: 
51."Vorbește fiilor lui Israel și le spune: Când veți trece peste Iordan, în pământul Canaanului, 
52.Să alungați de la voi pe toți locuitorii țării și să stricați toate chipurile cele cioplite ale lor, toți idolii lor cei turnați din argint și toate înălțimile lor să le pustiiți. 
53.Să luați în stăpânire pământul și să vă așezați acolo, căci vă dau în stăpânire pământul acesta. 
54.Să împărțiți pământul prin sorți la semințiile voastre: celor mai mulți la număr să le dați parte mai mare, iar celor mai puțini la număr să le dați parte mai mică; fiecăruia unde-i va cădea sorțul, acolo să-i fie partea, după semințiile părinților voștri. 
55.Iar dacă nu veți alunga de la voi pe locuitorii pământului, atunci cei rămași din ei vor fi spini pentru ochii voștri și bolduri pentru coastele voastre și vă vor strâmtora în tara în care veți trăi. 
56.și atunci vă voi face vouă ceea ce aveam de gând să le fac lor". 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.