Los Angeles: 22 Septembrie 2017
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A TREIA A LUI EZDRA
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9]

CAPITOLUL 1
Despre Paștile pe care le-a sărbătorit Iosie și despre regii următori lui până la robia Babilonului.
1.Și a prăznuit Iosia Paștile în Ierusalim în cinstea Domnului Dumnezeului său și a jertfit pasha în paisprezece zile ale lunii întâi, așezând preoții după rândul lor, împodobiți în templul Domnului. 
2.Și a poruncit leviților, slujitorilor la cele sfinte ale lui Israel, să se sfințească pe sine Domnului în templul pe care l-a zidit Solomon, fiul regelui David. 
3."Nu va fi chemarea voastră să-l ridicați pe umeri, ci acum slujiți Domnului Dumnezeului vostru și purtați grijă neamului lui Israel. 
4.Și pregătiți mieii pentru Paști după neamurile și după familiile voastre, după rânduiala lui David, regele lui Israel, și după strălucirea lui Solomon, fiul lui. 
5.Și stând în templu după rânduiala părinților, cuvenită vouă leviților, cei ce stați în șir înaintea fraților voștri din Israel, 
6.Cu rânduială jertfiți Paștile, și pregătiți jertfele fraților voștri, și faceți Paștile după porunca Domnului, care s-a dat lui Moise". 
7.Și a dăruit Iosia poporului care se afla de față, din miei și din iezi treizeci de mii, viței trei mii; acestea din turmele regelui s-au dat, după făgăduința sa, poporului, preoților și leviților. 
8.Și au dat Helchia și Zaharia și Iehiel, ispravnicii templului Domnului, preoților pentru Paști, oi două mii șase sute, viței trei sute. 
9.Și Iehonia și Semaia și Natanael, fratele său, și Hașabia și Ieiel și Ioram, cei peste mii, au dat leviților pentru Paști, oi cinci mii, viței șapte sute. 
10.Și după ce s-au făcut acestea cu bună-cuviință, au stat preoții și leviții, având azimele după seminții și după capii de familie înaintea poporului, ca să aducă Domnului după cele scrise în cartea lui Moise. 
11.Și au fript pasha la foc, cum se cuvine și jertfele le-au fiert în căldări și în tingiri, cu bun miros, și le-au adus la toți cei din popor. 
12.Și după acestea au gătit pentru ei înșiși și pentru preoți, frații lor, fiii lui Aaron, pentru că preoții aduceau grăsimile până la căderea nopții, și leviții au gătit lor și preoților, frații lor, fiii lui Aaron. 
13.Și cântăreții templului Domnului, fiii lui Asaf, erau în rândul lor, după cum a rânduit David. 
14.Și Asaf și Zaharia și Iedutun, dregătorul regelui, 
15.Și portarii stăteau fiecare la poarta lui, fiindcă nimănui nu-i era îngăduit să-i treacă rândul. Și leviții, frații lor, au gătit pentru ei. 
16.Și s-au săvârșit cele de jertfă Domnului, ca în acea zi să se sărbătorească Paștile și să se aducă jertfele pe jertfelnicul lui Dumnezeu, după porunca regelui Iosia. 
17.Și au prăznuit fiii lui Israel câți se aflau de față, în vremea aceasta, Paștile și praznicul azimelor, șapte zile. 
18.Și nu s-au sărbătorit Paști ca acestea în Israel, din zilele lui Samuel proorocul. 
19.Și toți regii lui Israel n-au sărbătorit Paști ca acestea, cum le-au sărbătorit Iosia și preoții și leviții și Iudeii, și tot Israelul, și cei ce s-au aflat în locuința lor în Ierusalim. 
20.În anul al optsprezecelea al domniei lui Iosia, s-au sărbătorit Paștile acestea. 
21.Și s-au îndreptat faptele lui Iosia înaintea Domnului lui, cu inimă plină de evlavie. 
22.Și lucrurile despre el s-au scris în vremurile cele mai dinainte, despre cei ce au păcătuit și au făcut nelegiuiri înaintea Domnului, mai mult decât orice neam și împărăție, și cele ce au amărât sufletul lui, cum și cuvintele cu care Domnul a mustrat pe Israel. 
23.Și după toate lucrurile acestea ale lui Iosia, s-a întâmplat ca Faraon, regele Egiptului, să vină cu război în Carchemiș, pe Eufrat. 
24.Și a ieșit în întâmpinarea lui Iosia și a trimis la el regele Egiptului, zicând: Ce este mie și ție, rege al lui Iuda? Nu împotriva ta sunt eu trimis de la Domnul Dumnezeu, 
25.Ci spre Eufrat se îndreaptă războiul meu. Și acum Domnul cu mine este și Domnul cu mine sârguind este. 
26.Depărtează-te de la mine și nu sta împotriva Domnului. 
27.Și n-a întors de la el Iosia carul său, ci a pornit război, neluând aminte la cuvintele lui Ieremia proorocul, cuvinte din gura Domnului, și a intrat cu el în luptă în câmpia Meghidonului. 
28.Și s-au coborât dregătorii la regele Iosia, și a zis regele slugilor sale: Scoateți-mă din luptă, că am slăbit foarte. 
29.Și îndată l-au scos pe el slugile lui din rândul de bătaie, și el s-a suit în al doilea car al lui și, ajungând la Ierusalim, și-a sfârșit viața și a fost îngropat în mormântul părinților săi. 
30.În toată Iudeea au jelit pe Iosia și a plâns Ieremia proorocul pentru Iosia; și căpeteniile cu femeile l-au plâns până în ziua de astăzi. 
31.Și s-a dat aceasta, ca să se facă totdeauna la tot neamul lui Israel. 
32.Și acestea sunt scrise în cartea celor povestite despre regii lui Iuda, de asemenea și faptele pe care le-a săvârșit Iosia și mărirea lui și înțelepciunea lui în legea Domnului. 
33.Iar cele ce s-au făcut de el mai înainte și cele de acum s-au scris în Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda. 
34.Și căpeteniile poporului au luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, l-au pus rege în locul lui Iosia, tatăl lui, fiind de douăzeci și trei de ani. 
35.Și a domnit în Iuda și în Ierusalim trei luni. 
36.Și l-a mutat regele Egiptului, ca să nu domnească în Ierusalim. 
37.Și a păgubit pe popor cu o sută de talanți de argint și cu un talant de aur. 
38.Și regele Egiptului a pus rege în Iuda și în Ierusalim pe Ioiachim, fratele lui Ioahaz. 
39.Și a legat Ioiachim pe dregătorii cei mari, și pe Zarachi, fratele său, prinzându-l, l-a dus în Egipt. 
40.Și era Ioiachim de douăzeci și cinci de ani când s-a făcut rege în Iuda și în Ierusalim și a făcut rău înaintea Domnului. 
41.Și împotriva acestuia s-a suit Nabucodonosor, regele Babilonului, și, legându-l cu legături de aramă, l-a dus în Babilon. 
42.Și din sfințitele vase ale Domnului, luând Nabucodonosor și ducându-le, le-a agățat în templul lui, în Babilon. 
43.Și cele ce s-au scris despre el și despre necurăția lui și despre nelegiuirea lui, s-au scris în Cartea Cronicilor regilor. 
44.Și în locul lui Ioiachim a domnit fiul lui, care, când a ajuns rege, era de optsprezece ani. 
45.Și a domnit trei luni și zece zile în Ierusalim și a făcut rău înaintea Domnului. 
46.Și după un an, trimițând Nabucodonosor, l-a mutat în Babilon, împreună cu vasele cele sfinte ale Domnului. 
47.Și a pus pe Sedechia rege în Iuda și în Ierusalim, în vârstă de douăzeci și unu de ani. 
48.Și a domnit unsprezece ani și a făcut rău înaintea Domnului și nu s-a rușinat de cuvintele care s-auț grăit prin Ieremia proorocul din gura Domnului. 
49.Și fiind legat cu jurământ de regele Nabucodonosor pe numele Domnului, el a călcat jurământul și a fost îndepărtat din domnie. 
50.Și învârtoșându-și cerbicea și inima sa, a călcat cele legiuite ale Domnului Dumnezeului lui Israel. 
51.Și fruntașii poporului și ai preoților au făcut multe nelegiuiri, mai multe decât toate necurățiile tuturor neamurilor, și au pângărit templul Domnului cel sfințit în Ierusalim. 
52.Și a trimis Dumnezeul părinților lor pe îngerul Său să-i cheme, întrucât îi ocrotea pe ei și locașul Său. 
53.Iar ei își băteau joc de vestitorii Lui, și în ziua în care a grăit Domnul; ei batjocoreau pe proorocii Lui, până ce, mâniindu-Se El pe poporul Său pentru păgânătăți, a poruncit regilor Caldeilor să se suie împotriva lor. 
54.Aceștia au omorât pe tinerii lor cu sabia împrejurul sfântului lor locaș și nu le-a fost milă de cel tânăr și de fecioară și de bătrân, și de cel mai tânăr al lor. 
55.Ci pe toți i-au dat în mâinile lor, și toate vasele sfinte ale Domnului, cele mari și cele mici, și vasele chivotului lui Dumnezeu. 
56.Și luând vistieria regelui, au dus-o în Babilon și au ars templul Domnului. 
57.Și au surpat zidurile Ierusalimului și turnurile lui le-au ars cu foc și au făcut netrebnice toate cele mărite ale lui și pe cei scăpați de ascuțișul sabiei i-au dus în Babilon. 
58.Și au fost slugi lui Nabucodonosor și fiilor lui, până ce au venit Perșii stăpâni, ca să se împlinească cuvântul Domnului care a fost în gura lui Ieremia, până ce pământul se va bucura de odihnele sale în tot timpul pustiirii lui, odihnind până la împlinirea celor șaptezeci de ani. 

© 2017 ViataCrestina.org. All rights reserved.