Los Angeles: 19 Aprilie 2024
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A TREIA A LUI EZDRA
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9]

CAPITOLUL 3
Întrebările celor trei tineri din garda împăratului Darius.
1.Și pe când domnea Darius, a făcut ospăț mare tuturor celor de sub ascultarea lui și tuturor celor născuți din casa lui, 
2.Și tuturor dregătorilor celor mari ai Mediei și ai Persiei și tuturor satrapilor și căpeteniilor oștirii și cârmuitorilor de ținuturi de la India până la Etiopia, care erau în cele o sută douăzeci și șapte de satrapii. 
3.Și după ce au mâncat și au băut și după ce s-au săturat, s-au risipit; iar regele Darius s-a dus la așternutul său și a adormit și s-a deșteptat. 
4.Atunci cei trei tineri, din garda regelui, care păzeau pe rege, au zis unul către altul: 
5.Să spunem fiecare dintre noi câte un cuvânt, să vedem al cui va fi mai tare, iar al cărui cuvânt va fi mai înțelept, aceluia îi va da lui regele Darius daruri mari și laude mari; 
6.Și cu porfiră se va îmbrăca și din vase de aur va bea, și pe aur va dormi, și se va plimba în trăsură cu cai cu frâie de aur, și va purta pe cap turban de vison și lănțișoare împrejurul grumazului lui, 
7.Și al doilea va ședea după Darius, pentru înțelepciunea lui, și rudă lui Darius se va numi. 
8.Atunci, scriind fiecare cuvântul său, l-a pecetluit și l-a pus sub perna lui Darius, regele, și au zis: 
9."Când se va scula regele, îi vor da cele ce-am scris, și al cărui cuvânt va judeca regele din noi trei, și marii dregători ai Persiei, că este mai înțelept, lui i se va da biruința, precum s-a scris". 
10.Unul scrisese: mai tare este vinul. 
11.Celălalt scrisese: mai tare este regele. 
12.Și al treilea scrisese: mai tari sunt femeile, iar mai mult decât toate biruiește adevărul. 
13.Și când s-a sculat regele din somn, luând scrisorile, i le-au dat și le-a citit. 
14.Și trimițând, a chemat pe toți dregătorii cei mari ai Persiei și ai Mediei, pe satrapi, pe căpeteniile oștirii, pe cârmuitorii de ținuturi și pe sfetnici, 
15.Și au șezut în divan și a citit scrisorile înaintea lor. 
16.Și a zis: Chemați pe tinerii acela, și ei să-și arate cuvintele lor. 
17.Și au fost chemați și au intrat înăuntru, și le-a zis: Spuneți-ne cele ce-ați scris. 
18.Și a început cel dintâi, cel ce a zis că vinul este mai tare, și a zis așa: O, bărbaților, cum nu este mai tare vinul? Căci tuturor oamenilor care îl beau le rătăcește mintea. 
19.Și mintea regelui și a orfanului, și a robului și a celui slobod, și a săracului și a bogatului o face una. 
20.Și toată mintea o întoarce spre chef și veselie, și nu-și aduce aminte de tot necazul și de toată datoria. 
21.Și toate inimile le face bogate, și nu-și aduc aminte nici de rege, nici de satrap, și toate le face să vorbească prin talanți. 
22.Și nu-și aduc aminte, când beau, să iubească pe prieteni și pe frați, ci după puțin timp scot săbiile. 
23.Și când se trezesc de vin, nu-și aduc aminte de cele ce au făcut. 
24.O, bărbaților! Oare nu este mai tare vinul, care silește a face așa? Și după ce a zis acestea, a tăcut. 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.