Los Angeles: 28 Martie 2024
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A TREIA A LUI EZDRA
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9]

CAPITOLUL 7
Terminarea templului Domnului, sfințirea lui și serbarea Paștilor.
1.Atunci Sisin, satrapul Cele-Siriei și al Feniciei, și Șetar-Boznai și tovarășii lor, urmând celor poruncite de regele Darius, 
2.Cârmuiau peste lucrurile cele sfinte mai cu grijă, ajutând pe bătrânii Iudeilor și pe preoții slujitori la jertfe. 
3.Și cu spor se făceau lucrurile cele sfinte, proorocind Agheu și Zaharia proorocii. 
4.Și s-au terminat acestea prin porunca Domnului Dumnezeului lui Israel, și cu voia lui Cirus și a lui Darius și a lui Artaxerxe, regii Perșilor. 
5.Și s-a terminat templul cel sfânt până în ziua de douăzeci și trei ale lunii lui Adar, în al șaselea an al lui Darius, regele Perșilor. 
6.Și au săvârșit fiii lui Israel și preoții și leviții și ceilalți din foștii robi, care s-au adăugat, după cele ce sunt scrise în cartea lui Moise. 
7.Și au adus jertfă la sfințirea templului Domnului tauri o sută, berbeci două sute, miei patru sute; 
8.Doisprezece țapi jertfă pentru păcatul a tot Israelul, după numărul celor douăsprezece seminții ale lui Israel. 
9.Și preoții și leviții stăteau după seminții îmbrăcați în odăjdii, la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israel, cum este rânduit în cartea lui Moise; la fel și portarii, fiecare la poarta lui. 
10.Și fiii lui Israel, care se întorseseră din robie, au sărbătorit Paștile în ziua de paisprezece a lunii întâi, după ce se curățiseră preoții și leviții, 
11.Precum și toți fiii robiei, care s-au curățit. 
12.Că leviții toți o dată s-au curățit, și au junghiat mielul pascal pentru toți fiii lui Israel întorși din robie și pentru frații lor, preoții, și pentru ei înșiși. 
13.Și au mâncat fiii lui Israel, cei întorși din robie, și toți câți se depărtaseră de urâciunile neamurilor din țară, căutând pe Domnul. 
14.Și au prăznuit sărbătoarea azimelor șapte zile, veselindu-se înaintea Domnului, 
15.Pentru că El întorsese inima regelui Asirienilor spre ei, ca să întărească mâinile lor la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israel. 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.