Los Angeles: 29 Martie 2024
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA ÎNȚELEPCIUNII LUI ISUS, FIUL LUI SIRAH (ECLESIASTICUL)
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51]

CAPITOLUL 38
Despre vindecarea bolilor; cum trebuie să fie plângerea pentru morți; despre meșteșuguri și lucrarea pământului.
1.Cinstește pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că și pe el l-a făcut Domnul. 
2.Că de la Cel Preaînalt este leacul și de la rege va lua dar. 
3.Știința doctorului va înălța capul lui și înaintea celor mari va fi minunat. 
4.Domnul a zidit din pământ leacurile, și omul înțelept nu se va scârbi de ele. 
5.Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să se cunoască puterea Lui? 
6.Și El a dat oamenilor știință, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate. 
7.Cu acestea tămăduiește și ridică durerea; 
8.Spițerul cu acestea va face alifiile. Nu este sfârșit lucrurilor Domnului și pace de la El este peste fața pământului. 
9.Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului și El te va tămădui. 
10.Depărtează păcatul și întinde mâinile spre faptele drepte și de tot păcatul curățește inima ta. 
11.Dă miros cu bună mireasmă și pomenire de făină de grâu și junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile. 
12.Și doctorului dă-i loc că și pe el l-a făcut Domnul și să nu se depărteze de la tine, că și de el ai trebuință. 
13.Că este vreme când și în mâinile lui este miros de bună mireasmă. 
14.Că și el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă și sănătate spre viață. 
15.Cel care păcătuiește împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului. 
16.Fiule! Pentru cel mort varsă lacrimi și, ca și cum ai fi pătimit grele încercări, începe plângerea. 
17.Și după cuviință tu acoperă trupul lui și nu trece cu vederea înmormântarea lui. 
18.Amară plângere fă și fierbinte tânguire. 
19.Și te jelește, după vrednicia lui, o zi sau două, pentru a goni clevetirea și te mângâie de întristare. 
20.Că din întristare vine moarte, și întristarea inimii slăbește virtutea. 
21.Necazul statornic este mai rău decât moartea și o viață împovărată împinge inima la blestem. 
22.Nu da întristării inima ta, ci o depărtează de ea, aducându-ți aminte de cele de pe urmă. 
23.Și nu uita că nu este întoarcere pentru cel răposat și acestuia nu vei folosi și ție însuți vei face rău. 
24.Adu-ți aminte de judecata lui, că așa va fi și a ta; mie ieri, și ție azi. 
25.Cu odihna mortului fă să înceteze pomenirea lui și te mângâie despre el pentru ieșirea duhului lui. 
26.Înțelepciunea cărturarului pe încet se câștigă și cel care nu ia aminte prea mult la grijile vieții se va înțelepți. 
27.De ce înțelepciune se va umple cel care ține plugul și se fălește cu mânuirea boldului, 
28.Care mână boii și-și trece viața cu ei și vorba lui este numai despre vilei? 
29.Tot gândul lui este cum să întoarcă brazda și privegherea lui va fi despre hrana boilor. 
30.La fel este cu orice dulgher și orice zidar, care noaptea și ziua le petrece muncind. 
31.La fel, cel care sapă săpături de peceți; gândul lui este cum să schimbe chipurile. 
32.Inima sa o va sili, ca să asemene desenul și privegherea lui, ca să săvârșească lucrul. 
33.Așa meșterul de fier, șezând lângă nicovală, se deprinde cu greutatea fierului. 
34.Aburul focului va învârtoșa carnea lui și cu înfierbântarea cuptorului se va lupta. 
35.Sunetul ciocanului umple urechea lui și ochii lui urmăresc asemănarea lucrului plănuit. 
36.Inima sa o va pune spre săvârșirea lucrurilor și privegherea lui este ca să le împodobească după ce le săvârșește. 
37.Tot așa olarul, șezând la lucrul său și învârtind cu picioarele sale roata, 
38.Pururea are grijă de lucrul său, ca lucrarea lui să fie multă. 
39.Cu mâinile sale va închipui lutul și sub picioarele sale va îndupleca vârtoșia lutului. 
40.Inima sa o va da ca să săvârșească netezirea și privegherea lui ca să curele cuptorul. 
41.Toți aceștia întru mâinile lor nădăjduiesc și fiecare în meșteșugul său este înțelegător. 
42.Fără de aceștia nu se zidește cetatea, nici vor locui, nici vor umbla cei din cetate. 
43.Dar la adunare nu vor trece mai sus; și așezământul judecății nu este pentru ei, nici vor arăta dreptatea și judecata. 
44.Și în pilde nu se vor pricepe. 
45.Ci ei întăresc zidirile veacului și pofta lor este lucrarea meșteșugului. 
46.Altfel este cel care își închină sufletul său și cugetă în legea Celui Preaînalt. 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.