Los Angeles: 22 Septembrie 2018
VECHIUL TESTAMENT - DEUTERONOM - A CINCEA CARTE A LUI MOISE
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34]

CAPITOLUL 24
Legiuiri casnice.
1."De va lua cineva femeie și se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoință în ochii lui, pentru că va găsi el ceva neplăcut la ea, și-i va scrie carte de despărțire, i-o va da la mână și o va slobozi din casa sa, 
2.Iar ea va ieși și, ducându-se, se va mărita cu alt bărbat. 
3.Dar dacă și acest din urmă bărbat o va urî și-i va scrie carte de despărțire și i-o va da la mână și o va slobozi din casa sa, sau va muri acest din urmă bărbat al ei, care a luat-o de soție, 
4.Bărbatul ei cel dintâi care a lăsat-o nu o poate lua iar de soție, după ce a fost întinată, că aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău; să nu întinezi pământul, pe care Domnul Dumnezeul tău ti-l dă de moștenire. 
5.Dacă cineva și-a luat femeie de curând, să nu se ducă la război și să nu i se pună nici o sarcină; lasă-l să rămână slobod la casa sa timp de un an, să veselească pe femeia sa pe care a luat-o. 
6.Nimeni să nu ia zălog piatra de deasupra sau cea de dedesubt a râșniței, că ar însemna că iei zălog însăși viața cuiva. 
7.De se va afla că cineva a furat pe vreunul din frații săi, din fiii lui Israel și, făcându-l rob, l-a vândut, să fie omorât tălharul acela și să stârpești răul din mijlocul tău. 
8.Fii atent cu tine la boala leprei, păzește foarte bine toată legea care te învață preoții cei din leviți, și împliniți cu sfințenie ceea ce le-am poruncit eu. 
9.Adu-ți aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău Mariamei pe drum, când veneați voi din Egipt. 
10.De vei da aproapelui tău ceva împrumut, să nu te duci în casa lui ca să iei zălog de la el; 
11.Stai în uliță, și acela căruia i-ai dat împrumut să-ți scoată zălog în uliță. 
12.Iar dacă acela va fi om sărac, să nu te culci, având la tine zălogului; 
13.Ci să-i întorci zălogul la asfințitul soarelui, ca să se culce în haina sa și să te binecuvânteze; aceasta ți se va socoti ca o faptă bună înaintea Domnului Dumnezeului tău. 
14.Să nu nedreptățești pe cel ce muncește cu plată, pe sărac și pe cel lipsit dintre frații tăi sau dintre străinii care sunt în pământul tău și în cetățile tale. 
15.Ci să dai plata în aceeași zi și să nu apună soarele înainte de aceasta, că el este sărac și sufletul lui așteaptă această plată; ca să nu strige el asupra ta către Domnul și să nu ai păcat. 
16.Părinții să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina copiilor și nici copiii să nu fie pedepsiți cu moartea pentru vina părinților; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său. 
17.Să nu judeci strâmb pe străin, pe orfan și pe văduvă, și văduvei să nu-i iei haina zălog. 
18.Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în Egipt și Domnul Dumnezeul tău te-a izbăvit de acolo, de aceea îți și poruncesc eu să faci aceasta. 
19.Când vei secera holda în țarina ta și vei uita vreun snop în țarină, să nu te întorci să-l iei, ci lasă-l să rămână al străinului, săracului, orfanului și văduvei, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate lucrurile mâinilor tale. 
20.Când vei scutura măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămășițele, ci lasă-le străinului, orfanului și văduvei". 
21.Când vei strânge roadele viei tale, să nu aduni rămășițele, ci lasă-le străinului, orfanului și văduvei. 
22.Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în pământul Egiptului și de aceea îți poruncesc eu să faci aceasta". 

© 2018 ViataCrestina.org. All rights reserved.