VECHIUL TESTAMENT - CARTEA ÎNTÂI A MACABEILOR
|
Quick Go: [1]
[2]
[3]
[4]
[5]
[6]
[7]
[8]
[9]
[10]
[11]
[12]
[13]
[14]
[15]
[16]
|
CAPITOLUL 12 Legătura cea nouă a lui Ionatan cu Romanii și Spartanii. Trifon omoară cu vicleșug pe Ionatan.
|
1. | Și văzând Ionatan că-i ajută vremea, a ales bărbați și i-a trimis la Roma, să întărească și să înnoiască prietenia cu ea. |
2. | Și la Spartani și în alte locuri a trimis scrisori ca acestea. |
3. | Și au mers la Roma și au intrat în senatul lor și au zis: "Ionatan arhiereul și neamul Iudeilor ne-au trimis, ca să înnoiți cu noi legătura de prietenie, ca și mai înainte". |
4. | Și Romanii le-au dat scrisori către fiecare ținut ca să-i petreacă spre pământul Iudeii cu pace. |
5. | Iar cuprinsul scrisorilor pe care le-a scris Ionatan Spartanilor este acesta: |
6. | "Ionatan arhiereul și obștea poporului și preoții și celălalt popor al Iudeilor, fraților Spartani, bucurie! |
7. | Încă de demult s-au trimis scrisori la Onia arhiereul, de către Arie, unul din regii voștri, în care se adeverea că sunteți frații noștri, precum se vede din copia de față. |
8. | Și cu cinste a primit Onia pe bărbatul cel trimis și a primit scrisorile în care se arăta legătura și prietenia dintre noi. |
9. | Drept aceea, noi neavând lipsă de acestea și având mângâiere cărțile cele sfinte, care sunt în mâinile noastre, |
10. | Am încercat să trimitem soli la voi care să înnoiască frăția și prietenia, ca să nu ne înstrăinăm de voi, că multă vreme a trecut de când ați trimis la noi. |
11. | Iar noi neîncetat în toată vremea și la sărbători și la celelalte zile cuvioase vă pomenim în jertfele și rugăciunile pe care le facem, precum este bine și se cuvine a ne aduce aminte de frați. |
12. | Și ne bucurăm de mărirea voastră. |
13. | Iar pe noi ne-au înconjurat multe necazuri și războaie multe, că s-au sculat cu bătaie asupra noastră regii cei din jurul nostru. |
14. | Dar n-am vrut să vă supărăm pe voi și pe ceilalți aliați și prieteni ai noștri cu vestea acestor războaie. |
15. | Pentru că avem ajutor din cer, care ne ajută, și ne-am izbăvit de vrăjmașii noștri, și s-au supus vrăjmașii noștri. |
16. | Drept aceea, am ales pe Numeniu, fiul lui Antioh, și pe Antipater, fiul lui Iason, și i-am trimis la Romani, ca să înnoiască prietenia și legătura de până acum cu noi. |
17. | Și le-am poruncit să meargă și la voi și să vă aducă închinăciuni și să vă dea scrisorile de la noi pentru înnoirea frăției noastre. |
18. | Și acum bine veți face de ne veți răspunde la acestea". |
19. | Iată copia scrisorii trimisă de Spartani: |
20. | "Arie, regele Spartanilor, lui Onia, preotul cel mare, bucurie! |
21. | Aflatu-s-a în scrieri vechi despre Spartani și Iudei că sunt frați și că sunt din neamul lui Avraam. |
22. | Și acum de când am cunoscut acestea, bine veți face scriindu-ne pentru pacea voastră. |
23. | Și noi vă răspundem cu scrisoare că turmele voastre și averea voastră ale noastre sunt, și cele ce sunt ale noastre, ale voastre sunt: poruncim drept aceea, ca să vi se vestească acestea". |
24. | După acestea a auzit Ionatan că s-au întors căpeteniile lui Dimitrie cu putere mai multă decât mai înainte, ca să pornească război împotriva lui. |
25. | Și plecând din Ierusalim, s-a întâlnit cu ei în țara Amatitei, că nu i-a lăsat să calce în țara lui. |
26. | Și a trimis iscoade în tabăra lor, și s-a întors și i-au spus lui că așa au rânduit, ca să vină peste ei noaptea. |
27. | Și după ce a apus soarele, a poruncit Ionatan celor care erau cu el să privegheze și să fie înarmați și gata de bătaie toată noaptea; și a pus străji împrejurul taberei. |
28. | Și au auzit vrăjmașii că Ionatan și cei care erau cu el s-au gătit de luptă, și s-au temut și s-au speriat și, fugind, au aprins focuri în tabăra lor. |
29. | Și Ionatan și cei care erau cu el n-au priceput până dimineața, că vedeau focurile arzând. |
30. | Și a alergat Ionatan pe urma lor, și nu i-a prins, pentru că trecuseră râul Elefteros. |
31. | Și s-a abătut Ionatan la Arabii care se cheamă Zabadei, și i-a bătut și le-a luat prăzile. |
32. | Și plecând, a venit la Damasc și a străbătut toată țara. |
33. | Iar Simon, ieșind, a mers până la Ascalon și la cetățile cele învecinate și s-a abătut la Iafa pe care a cucerit-o. |
34. | Că a auzit că ei vor să dea cetatea oamenilor lui Dimitrie și a pus acolo să o păzească. |
35. | Și s-a întors Ionatan și a adunat pe bătrânii poporului și s-au sfătuit cu ei, ca să zidească cetăți întărite în Iuda, |
36. | Și să înalțe zid mare între cetățuie și oraș, ca să o despartă de Ierusalim, și să rămână despărțită, așa încât nici să cumpere, nici să vândă. |
37. | Și s-au adunat să zidească cetatea, fiindcă se dărâmase zidul de deasupra pârâului Chedron în latura de răsărit, și au reparat partea ce se cheamă Cafenata. |
38. | Și Simon a întărit Hadidul din Sefala și i-a pus porți și încuietori. |
39. | Și a încercat Trifon să domnească peste Asia și să-și pună stemă și să pună mâna pe regele Antioh. |
40. | Dar se temea ca nu cumva să nu-l lase Ionatan și ca nu cumva să pornească război împotriva lui; și căuta să prindă pe Ionatan și să-l piardă și, sculându-se, a venit în Betșean. |
41. | Și a ieșit Ionatan înaintea lui la Betșean cu patruzeci de mii de bărbați aleși de război. |
42. | Și văzând Trifon că a venit Ionatan cu putere multă, s-a temut a-și întinde mâinile asupra lui. |
43. | Și l-a primit cu mărire și l-a împrietenit cu toți prietenii săi și i-a dat daruri și a poruncit supușilor săi să asculte de el, ca și de sine. |
44. | Și i-a zis lui Ionatan: "Pentru ce ai ostenit tot poporul acesta, nefiind între noi război? |
45. | Și acum trimite-i la casele lor, și-ți alege câțiva bărbați, care să fie cu tine, și vino cu mine în Ptolemaida și ți-o voi da ție, ca și pe celelalte cetăți și oștiri, și pe toți cei care sunt peste treburi, și întorcându-mă, mă voi duce înapoi, că pentru aceasta am venit". |
46. | Iar Ionatan, crezându-l, a făcut cum i-a zis, și a trimis oștirile să meargă în țara lui Iuda. |
47. | Și a lăsat cu sine trei mii do bărbați, dintre care două mii în Galileea, iar o mie a mers cu el. |
48. | Și după ce a intrat Ionatan în Ptolemaida, au închis Ptolemaidenii porțile și l-au prins pe el și pe toți cei care veniseră cu el i-au omorât cu sabia. |
49. | Și a trimis Trifon pedestrași și călărime în Galileea și la câmpul cel mare, ca să piardă pe toți cei ai lui Ionatan. |
50. | Și au înțeles că Ionatan este prins și că au pierit cei care erau cu el, și se îndemnară și se întocmiră pentru război. |
51. | Și văzând cei care îi izgoneau că ei pentru sufletul lor se vor bate, s-au întors. |
52. | Și au ajuns toți sănătoși în țara lui Iuda și au plâns pe Ionatan și pe cei care erau cu el și s-au temut și a jelit tot Israelul cu jale mare. |
53. | Și au încercat toate neamurile cele de primprejurul lor, ca să-i piardă. |
54. | Că ziceau: "N-au căpetenie și ajutor; acum dar să-i batem și să pierdem dintre oameni pomenirea lor". |