Los Angeles: 25 Martie 2019
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA A TREIA A MACABEILOR
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7]

CAPITOLUL 5
Regele poruncind lui Ermon să înarmeze elefanți în ziua următoare, ca să omoare pe Iudei, a trimis Dumnezeu somn, și a trecut ceasul, și prin rugăciune i-a izbăvit de moarte.
1.Atunci regele, chemând pe Ermon, care purta grijă de elefanți și umplându-se de grea iuțime și de mânie și neînduplecându-se în nici un chip, 
2.A poruncit ca, spre ziua cea următoare, cu tămâie de ajuns și cu vin mult neamestecat să adape pe toți elefanții - care erau de toți cinci sute - și după ce se vor sălbătici de acea băutură multă, să-i slobozească asupra Iudeilor ca să-i omoare. 
3.Și după ce a poruncit el acestea, s-a întors la ospăț, adunând pe cei mai mari dintre prieteni și din oștire, care erau cei mai înverșunați împotriva Iudeilor. 
4.Iar Ermon, cel mai mare peste elefanți, a îndeplinit după cuviință cele ce i s-au poruncit. 
5.Și slujitorii cei rânduiți la aceasta, decuseară ieșind, au legat mâinile nenorociților Iudei și alte meșteșuguri au făcut toată noaptea împrejurul lor, socotind că va pieri deodată cu totul neamul acela. 
6.Iar Iudeii, care se vedeau lipsiți de tot acoperământul între păgâni din cauza greutății legăturilor, care de toate părțile îi cuprinsese, 
7.Către Domnul cel Atotțiitor, Cel Care stăpânește toată puterea, către Dumnezeu și Părintele cel milostiv al lor, toți cu lacrimi neîncetate au strigat, rugându-se, 
8.Ca să zădărnicească planul cel nelegiuit și cu mărire arătată să-i izbăvească de moartea care era gata la picioarele lor. 
9.Și rugăciunea acestora neîncetat se suia la cer. 
10.Iar Ermon, după ce pe cumpliții elefanți, adăpându-i, i-a umplut de vin mult și i-a săturat de tămâie, a venit de dimineață a doua zi la curte, ca să spună regelui acestea. 
11.Însă Cel care dăruiește tuturor cărora voiește acest lucru bun, făcut de la început și pentru noapte și pentru zi, adică somnul, a trimis regelui un somn prelungit, 
12.Încât prin purtarea de grijă a Domnului, fiind cuprins cu prea dulce și adânc somn, tot planul lui cel nelegiuit a fost răsturnat în întregime și pentru hotărârea lui cea neschimbată a fost groaznic înșelat. 
13.Iar Iudeii scăpând de ceasul care mai înainte era însemnat, pe Dumnezeu cel Sfânt al lor L-au lăudat și iarăși s-au rugat Celui care S-a împăcat cu ei, ca să arate tăria mâinii Sale celei puternice asupra neamurilor trufașe. 
14.Și fiind ceasul aproape zece și jumătate, crainicul regesc, văzând că cei chemați la masă s-au strâns, s-a dus la rege ca să-l trezească. 
15.Și abia deșteptându-l, i-a spus că vremea ospățului aproape a trecut și i-a mai dat de știre și despre ceea ce se făcuse. 
16.Și acestea ascultându-le regele, s-a întors la ospăț și a poruncit celor ce veniseră la ospăț să șadă în preajma lui. 
17.Și după ce s-a făcut aceasta, i-a îndemnat să fie voioși și să se desfăteze, că aceasta este partea cea mai de cinste a ospățului. 
18.Iar înmulțind vorba, regele a chemat pe Ermon și cu amară înfricoșare l-a întrebat pentru ce pricină au fost lăsați Iudeii să fie vii astăzi? 
19.Iar el a spus că în noaptea trecută a împlinit ce i s-a poruncit. Și au mărturisit și prietenii lui. 
20.Iar regele, având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: Pentru somnul de astăzi, să-i lăsăm; iar tu, fără întârziere, pe mâine să pregătești la fel elefanții spre pieirea necuvioșilor Iudei. 
21.Acestea zicând regele, toți cei ce erau aici au încuviințat cu lingușire și veseli s-au dus fiecare în casa sa, 
22.Unde în acea noapte nu atâta au dormit, cât s-au chibzuit să facă tot felul de batjocură împotriva celor care păreau uitați de Dumnezeu. 
23.Și când cânta cocoșul de dimineață, Ermon, înarmând elefanții, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe; 
24.Mulțimea din cetate s-a adunat să vadă acea priveliște ticăloasă, așteptând cu nerăbdare dimineața, 
25.Iar Iudeii, neîncetat trăgându-și sufletul, cu rugăciune, cu multe lacrimi și cu cântări jalnice, cu mâinile întinse la cer, se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăși degrabă să le ajute. 
26.Și când încă razele soarelui nu se revărsaseră - regele primind prietenia venit Ermon și l-a chemat să iasă, spunându-i că ceea ce a poftit este gata. 
27.Iar el auzind și îngrozindu-se de acea neobișnuită îmbulzeală de popor, fiind cuprins de o desăvârșită uitare, a întrebat pentru ce a făcut el aceasta cu atâta sârguință. 
28.Iar aceasta era lucrarea lui Dumnezeu atotstăpânitorul, care a făcut ca mintea lui să-și uite de cele ce mai înainte a gândit să facă. 
29.Ermon și prietenii toți i-au spus: elefanții și oastea, o, rege, sunt gata din porunca ta. 
30.Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte - pentru că cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu i se risipise tot gândul cel despre acestea - și căutând groaznic către eu, a zis: 
31."De ar fi părinții tăi aici sau fii fiilor, aceștia ar fi gata de mâncare fiarelor sălbatice, încât s-ar sătura din trupurile lor în locul nevinovaților Iudei, care, mie și părinților mei, întreagă și nemutată credință au arătat. 
32.Și de ce nu m-aș gândi la dragostea de a fi crescut împreună și la slujba ta, îți ridicam viața pentru acestea". 
33.Atunci Ermon de năpraznă s-a umplut de covârșitoare frică, și cu vederea și cu fața s-a speriat. 
34.Iar prietenii s-au furișat trist unul câte unul și pe cei adunați i-a slobozit pe fiecare la lucrul său. 
35.Iar Iudeii, auzind de purtarea regelui, au lăudat pe luminatul Dumnezeu, Domnul și împăratul împăraților, ca unii care au dobândit de la el acest ajutor. 
36.După aceea, iarăși făcând regele ospăț și îndemnând pe oaspeți să fie cu voie bună, 
37.A chemat pe Ermon și cu înfricoșare i-a zis: "De câte ori trebuie să-ți poruncesc un lucru, netrebnicule? 
38.Și acum înarmează elefanții pe mâine să piardă pe iudei". 
39.Iar rudeniile care ședeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea: 
40."Doamne! Până când ca pe niște dobitoace necuvântătoare ne vei ispiti, acum a treia oară poruncind să-i piardă și apoi când va să facă, schimbându-ți gândul, iarăși strici cele ce ai poruncit? 
41.De aceea cetatea aceasta se tulbură așteptând, că de multe ori s-au adunat și acum este primejdie să nu se lase târâtă spre tulburări". 
42.Pentru aceea, regele, tocmai ca Falaris, s-a umplut de nesocotință și de schimbările sufletului, care s-au făcut în el din pricina Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s-a jurat cum că el, fără de nici o zăbavă, îi va trimite la iad pe aceștia, aruncându-i la genunchii și la picioarele fiarelor. 
43.După aceea porni-va război împotriva Iudeii, ca să o facă tot una cu pământul, cu foc și cu sabie degrab să o bată și templul lor cel necălcat de el, cu foc să-l ardă curând, și pentru cei ce aduc acolo jertfe, pustietate să devină pentru toată vremea. 
44.Atunci, bucuroși ducându-se prietenii și rudeniile, cu credință rânduiau oștirile gata de pază în locurile cele mai potrivite ale cetății. 
45.Iar cel mai mare peste elefanți a adus fiarele la patimă nebună - ca să zicem așa - cu băuturi foarte mirositoare și cu vin netămâiat, groaznic pregătindu-le. 
46.Drept aceea, către luminarea de ziuă, când era cetatea plină de nenumărată mulțime care se îndrepta spre locul de alergare al cailor, el a intrat în palat ca să poftească pe rege la priveliștea care fusese pregătită. 
47.Și el umplându-și mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu fiarele s-a pornit, dorind să vadă cu inimă tare și cu ochii săi jalnica și ticăloasa pieire a celor mai înainte însemnați. 
48.Iar când au văzut Iudeii pe la poartă praful elefanților care ieșeau și al oștirii celei înarmate, care venea pe urmă, și al picioarelor mulțimii și au auzit larma cea cu groaznic sunet, 
49.Socotind că aceea este clipa cea mai de pe urmă a vieții și sfârșitul chinuitei așteptări, spre jale și plângere întorcându-se, se sărutau unul pe altul și, îmbrățișându-se, cădeau pe grumajii rudelor, părinții peste fii și maicile peste fiice, și unele având la sâni pruncii de curând născuți, îi aplecau să sugă laptele cel de pe urmă. 
50.Și aducându-și aminte și de ajutorințele cele de mai înainte, care li s-au făcut din cer, toți odată căzând cu fața la pământ și pe prunci luându-i de la sâni, 
51.Au strigat cu glas foarte mare, rugându-se Celui Atotputernic, ca, cu arătarea să se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porțile pieirii. 

© 2019 ViataCrestina.org. All rights reserved.