EPISTOLELE PAULINE - A DOUA EPISTOLA CATRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
|
Quick Go: [1]
[2]
[3]
[4]
[5]
[6]
[7]
[8]
[9]
[10]
[11]
[12]
[13]
|
CAPITOLUL 10 Pavel este același - și fiind de față și lipsind. Ferirea de cei mincinoși.
|
1. | Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândețea și îngăduința lui Hristos - eu care de față sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc față de voi S |
2. | Vă rog, dar, să nu mă siliți, când voi fi de față, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup. |
3. | Pentru că, deși umblăm în trup, nu ne luptăm trupește. |
4. | Căci armele luptei noastre nu sunt trupești, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minții, |
5. | Și toată trufia care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu și tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos, |
6. | Și gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină. |
7. | Judecați lucrurile așa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăși de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot așa suntem și noi. |
8. | Și chiar de mă voi lăuda, ceva mai mult, cu puterea noastră, pe care ne-a dat-o Domnul spre zidirea, iar nu spre dărâmarea voastră, nu mă voi rușina, |
9. | Ca să nu par că v-aș înfricoșa prin scrisori. |
10. | Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele și tari, dar înfățișarea trupului este slabă și cuvântul lui este disprețuit. |
11. | Cel ce vorbește astfel să-și dea seama că așa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de față, tot așa suntem și cu fapta, când suntem de față. |
12. | Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se și asemănându-se pe ei cu ei înșiși, nu au pricepere. |
13. | Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem și până la voi. |
14. | Căci nu ne întindem peste măsură, ca și cum n-am fi ajuns la voi, căci am și ajuns cu Evanghelia lui Hristos până la voi. |
15. | Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credința voastră, ne vom mări în voi cu prisosință, după măsura noastră, |
16. | Ca să propovăduim Evanghelia și în ținuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata. |
17. | Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. |
18. | Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă. |