Los Angeles: 28 Martie 2024
EPISTOLELE PAULINE - A DOUA EPISTOLA CATRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]

CAPITOLUL 11
Împotriva apostolilor mincinoși. Pavel arată virtuțile și ostenelile sale.
1.O, de mi-ați îngădui puțină neînțelepție! Dar îmi și îngăduiți, 
2.Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfățișez lui Hristos fecioară neprihănită. 
3.Dar mă tem ca nu cumva, precum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot așa să se abată și gândurile voastre de la curăția și nevinovăția cea în Hristos. 
4.Căci dacă cel ce vine vă propovăduiește un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luați un alt duh, pe care nu l-ați luat, sau altă evanghelie pe care nu ați primit-o, - voi l-ați îngădui foarte bine. 
5.Dar eu socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. 
6.Și chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci v-am dovedit-o în totul față de voi toți. 
7.Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-mă pe mine însumi, pentru ca voi să vă înălțați? 
8.Alte Biserici am prădat, luând plată ca să vă slujesc pe voi. 
9.Și de față fiind la voi și în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Căci în cele ce mi-au lipsit, m-au îndestulat frații veniți din Macedonia. Și în toate m-am păzit și mă voi păzi, să nu vă fiu povară. 
10.Este în mine adevărul lui Hristos, că lauda aceasta nu-mi va fi îngrădită în ținuturile Ahaei. 
11.Pentru ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu știe! 
12.Dar ceea ce fac, voi face și în viitor, ca să tai pricina celor ce poftesc pricină, pentru a se afla ca și noi în ceea ce se laudă. 
13.Pentru că unii ca aceștia sunt apostoli mincinoși, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. 
14.Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii. 
15.Nu este deci lucru mare dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi după faptele lor. 
16.Iarăși zic: Să nu mă socotească cineva că sunt fără minte, iar de nu primiți-mă măcar ca pe un fără-de-minte, ca să mă laud și eu puțin. 
17.Ceea ce grăiesc, nu după Domnul grăiesc, ci ca în neînțelepție, în această stare de laudă. 
18.Deoarece mulți se laudă după trup, mă voi lăuda și eu. 
19.Pentru că voi, înțelepți fiind, îngăduiți bucuros pe cei neînțelepți. 
20.Căci de vă robește cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă privește cineva cu mândrie, de vă lovește cineva peste obraz, - răbdați. 
21.Spre necinste o spun, că noi ne-am arătat slabi. Dar în orice ar cuteza cineva - întru neînțelepție zic, - cutez și eu! 
22.Sunt ei evrei? Sunt și eu. Sunt ei israeliți? Israelit sunt și eu. Sunt ei sămânța lui Avraam? Sunt și eu. 
23.Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebunește spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori. 
24.De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una. 
25.De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am petrecut în largul mării. 
26.În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși; 
27.În osteneală și în trudă, în privegheri adeseori, în foame și în sete, în posturi de multe ori, în frig și în lipsă de haine. 
28.Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile. 
29.Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard? 
30.Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele! 
31.Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, știe că nu mint! 
32.În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă, 
33.Și printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coș, și am scăpat din mâinile lui. 

© 2024 ViataCrestina.org. All rights reserved.