VECHIUL TESTAMENT - CARTEA JUDECĂTORILOR
|
Quick Go: [1]
[2]
[3]
[4]
[5]
[6]
[7]
[8]
[9]
[10]
[11]
[12]
[13]
[14]
[15]
[16]
[17]
[18]
[19]
[20]
[21]
|
CAPITOLUL 19 Nelegiuirea din Ghibeea.
|
1. | În zilele acelea, când nu era rege în Israel, trăia un levit pe coasta Muntelui Efraim. Acesta și-a luat o concubină din Betleemul Iudei. |
2. | Și s-a certat cu el și s-a dus de la el înapoi la casa tatălui ei în Betleemul Iudei și a stat acolo patru luni. |
3. | Atunci bărbatul ei s-a sculat și s-a dus după ea, ca să se împace cu ea și s-o aducă acasă. Cu el era o slugă a sa și o pereche de asini. Și l-a dus ea în casa tatălui său. |
4. | Socrul său, tatăl acestei tinere femei, văzându-l, l-a întâmpinat cu bucurie și l-a oprit și el a rămas la el trei zile. Au mâncat și au băut și au rămas acolo. |
5. | A patra zi s-au sculat ei de vreme și s-au gătit să plece. Iar tatăl tinerei femei a zis către ginerele său: "Întărește-ți inima cu o bucățică de pâine și apoi vei pleca". |
6. | Și au rămas și au mâncat și au băut amândoi împreună. Apoi tatăl tinerei femei a zis către omul acela: "Rămâi încă și noaptea asta, ca să se veselească inima ta". |
7. | Omul acela însă s-a sculat să plece, dar socrul său l-a rugat și el a mai rămas o noapte acolo. |
8. | A cincea zi s-a sculat el de dimineață ca să plece. și tatăl acelei tinere femei iar i-a zis: "Întărește-ți inima ta cu pâine și zăbovește până când va fi soarele spre asfințit". Și au mâncat ei amândoi și au băut. |
9. | Apoi s-a sculat omul acela ca să plece el și concubina sa și sluga sa. Iar socrul său, tatăl tinerei femei, a zis: "Iată s-a plecat ziua spre seară, rămâi, rogu-te, iată ziua se va sfârși curând, rămâi aici; să se veselească inima ta! Mâine vă veți scula de dimineață și veți pleca în calea voastră și te vei duce la casa ta". |
10. | Dar omul nu s-a învoit să rămână, ci s-a sculat și a plecat și a venit până la Iebus, care acum este Ierusalimul. Cu el erau doi asini încărcați și concubina lui. |
11. | Dar când s-au apropiat ei de Iebus, ziua se apropia de seară. Atunci a zis sluga către stăpânul său: "Să ne abatem în cetatea aceasta a Iebuseilor și să rămânem în ea". |
12. | Stăpânul lui însă i-a zis: "Nu, să nu intrăm în cetatea unor oameni de alt neam, care nu sunt din fiii lui Israel, ci să mergem până la Ghibeea". |
13. | Apoi a zis iar către sluga sa: "Să mergem până la unul din aceste locuri și să rămânem în Ghibeea sau Rama". |
14. | Și au mers ei și au ajuns aproape de Ghibeea și, când au ajuns la Ghibeea lui Veniamin, a asfințit soarele. |
15. | și s-au abătut într-acolo, ca să meargă să rămână în Ghibeea. Și au venit și au rămas în ulița cetății, căci nimeni nu i-a chemat În casă ca să-i găzduiască. |
16. | Iată însă că venea un bătrân de la lucru din câmp, seara; acesta era de neam din Muntele Efraim și trăia în Ghibeea. Iar locuitorii din cetatea aceasta erau din fiii lui Veniamin. |
17. | Și ridicându-și ochii săi, văzu un trecător pe ulița cetății; și a zis bătrânul: "Încotro mergi și de unde vii?" |
18. | A zis acela: "Noi mergem de la Betleemul Iudei la muntele lui Efraim, de unde sunt eu; am fost la Betleemul Iudei și acum mă duc la casa Domnului; dar nimeni nu mă cheamă în casă; |
19. | Noi avem și paie și nutreț pentru asinii noștri; de asemenea pâine și vin pentru mine și pentru roaba ta și pentru sluga aceasta a robilor tăi; n-avem nevoie de nimic". |
20. | Atunci bătrânul a zis: "Fiți liniștiți; toate lipsurile rămân asupra mea, numai să nu rămâi în uliță!" |
21. | Apoi l-a dus în casa sa și a dat nutreț asinilor lui, iar ei și-au spălat picioarele și au mâncat și au băut. |
22. | Dar după ce s-a veselit inima lor, iată locuitorii cetății, oameni desfrânați, au înconjurat casa, bătând în ușă și zicând bătrânului, stăpânul casei: "Scoate pe omul care a intrat în casa ta, ca să-l cunoaștem". |
23. | Atunci stăpânul casei a ieșit la ei și le-a zis: "Nu, frații mei, să nu faceți rău omului, de vreme ce a intrat în casa mea, să nu faceți această ticăloșie! |
24. | Iată, eu am o fiică fecioară și el are o concubină; vi le voi scoate, ca să le cunoașteți pe ele și să faceți cu ele ce vă place; iar cu omul acesta să nu faceți această nebunie!" |
25. | Dar ei n-au voit să-l asculte. Atunci omul a luat pe concubina sa și a scos-o în uliță. Iar ei au cunoscut-o pe ea și și-au bătut joc de ea toată noaptea până dimineața, și la ivirea zorilor au părăsit-o. |
26. | Și în revărsatul zorilor a venit femeia și a căzut înaintea ușii casei omului aceluia, la care era stăpânul ei și a zăcut acolo până s-a făcut ziuă. |
27. | Stăpânul ei însă s-a sculat dimineața, a deschis ușa casei și a ieșit, ca să plece în drumul său; și iată concubina sa zăcea la ușa casei, și mâinile ei erau pe prag. |
28. | Atunci el i-a zis: "Scoală să mergem!" Dar n-a primit nici un răspuns, pentru că murise. Atunci el a pus-o pe un asin și s-a ridicat și a plecat la casa sa. |
29. | Iar dacă a ajuns la casa sa, a luat un cuțit și, apucând pe concubina sa, a tăiat-o bucățică eu bucățică în douăsprezece părți și le-a trimis în toate hotarele lui Israel. |
30. | Tot cel ce vedea acestea zicea: "N-a mai fost, nici nu s-a mai văzut ceva asemenea din zilele ieșirii fiilor lui Israel din țara Egiptului, până în ziua aceasta". Iar oamenilor trimiși din partea sa le dăduse poruncă, zicându-le: "Așa să spuneți la tot Israelul: A mai fost oare cândva asemenea cu aceasta? Luați seama la aceasta, sfătuiți-vă și hotărâți!" |