Los Angeles: 23 Noiembrie 2017
CEASLOV:

RUGACIUNEA DE SEARA

După obișnuitul început: Slavă Ție, Dumnezeul nostru? Împărate ceresc? Sfinte Dumnezeule? Preasfântă Treime? Tatăl nostru? Că a ta este Împărația? Apoi troparele aceste, glasul al 6-lea: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi? Slavă? Doamne, miluiește-ne pe noi? Și acum? Ușa milostivirii deschide-o nouă? (caută la Miezonoptică). Doamne miluiește (de 12 ori). Apoi

Rugăciunea întăia a Sfântului Macarie cel Mare
către Dumnezeu Tatăl

Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, și cu gândul, și curățește, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului și a sufletului. Și-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din ticălosul meu așternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieții mele, și-mi ajută cu harul Tău să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, pe cei trupești și pe cei fără de trup. Izbăvește-mă Doamne de gândurile cele deșarte, care mă întinează și de poftele cele rele, că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh,
tre Domnul nostru Iisus Hristos

Atotțiitorule Cuvinte al Tatălui, Însuti fiind desăvâșit, Iisuse Hristoase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tău, ci odihnește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce esti Pastor bun oilor Tale. Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța putrejunii este întru mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Celui ce ne închinăm, Împărate Sfinte Iisuse Hristoase, păzește-mă cu lumina cea neîntunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi Doamne și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Luminează mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evangheliei, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește, și mă ridică în vreme cuvioasă spre a Ta slăvire, că preaslăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul Duh, în veci. Amin.

Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh

Doamne Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, nevrednicului toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât dobitocul. Păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene: ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am scârbit, sau de ceva m-am mâniat, sau am mințit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scârbit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau stând la rugăciune mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am ăanit inima, sau ce nu se cade am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Miluiește-ma, Stăpâne și Făcătorul meu pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu păcătosul, necuratul și ticălosul și să mă închin, să cânt și să preaslăvesc preacinstitul numele Tău, împreuna cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fiului Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra

Doamne Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi: cu cuvântul, cu gândul, și cu lucrul, ca un bun și iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace și fără scârbă daruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apărator îl trimite să mă acopere și să mă păzească de tot răul; că Tu ești păzitorul sufletelor și trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a cincea

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut și al Cărui nume mai vârtos decât tot numele Îl chemăm, dă-ne noua iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn; păzește-ne de toată nălucirea și fără întunecată dulceață, potolește pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, ca dobândind viața cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci. Amin.

Rugăciunea a șasea, către
Sfânta Născătoare de Dumnezeu

Preacurată și binecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru, spre pătimasul meu suflet, și cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieții mele, fără prihană să o trec, și pentru tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ești una curată și binecuvântată.

Rugăciunea a șaptea, către
sfântul înger, păzitorul vieții

Îngerul lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate câte am greșit în ziua de astăzi, și de toată viclenia vrăjmașului meu celui potrivnic mă izbăvește, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeul meu; și te roagă pentru mine păcătosul și nevrednicul rob, ca să mă arăți vrednic bunătății și milei Preasfintei Treimi și Maicii Domnului meu Iisus Hristos și tuturor sfinților. Amin.

Condacul Născătoarei de Dumnezeu, glasul al 8-lea:

Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea fecioară.

Fecioara, care ești pururea slăvită, de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeul nostru, primește rugăciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, sufletele noastre.

Toata nadejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzește-ma sub acoperamântul tău.

De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nu mă trece cu vederea pe mine păcătosul, cel ce am nevoie de ajutorul tău și de folosința ta, că spre tine nădăjduiește sufletul meu, și mă miluiește.

Rugăciunea Sfântului Ioanichie

Nădejdea mea este Tătal, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfânta, slavă Ție.

Apoi: Cuvine-se cu adevărat? Slavă? Și acum? Doamne miluiește (de 3 ori). Binecuvintează și otpustul mic: Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru? (vezi rânduiala Miezonopticii); iar de nu ești preot, să zici:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale preacuvioșilor părinților noștri și ale tuturor sfinților, mântuiește-mă pe mine păcătosul.

Rugăciunea Sfântului Ioan Damaschin

(Aceasta să o zici arătând spre patul tău)

Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată groapa îmi zace înainte și iată moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de munca cea fără de sfârsit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și chinul. Ci, rogu-Te, Doamne, Mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale, că de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu-i nici o minune, că sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine păcătosul să faci minuni cu mila Ta, în aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea, bunătatea și milostivirea Ta cea nespusă, ci, precum voiești, tocmești pentru mine lucrul.

Apoi, cu închinăciune până la pământ, zi:

Mă închin Șie, Preasfântă Treime, care ești o Ființă, de viață făcatoare și nedespărțită: Părinte și Fiule și Duhule Sfinte; cred întru Tine și Te mărturisesc și Te slăvesc, Îți mulțumesc și Te laud, Te cinstesc, Te preaînalț și Te rog: miluiește-mă pe mine nevrednicul robul Tău pentru numele Tău (de trei ori).

Mă închin ție, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ai arătat nouă lumina cea adevărată cu nașterea ta, împărăteasa cerului și a pământului, nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea neputincioșilor și împăcarea cu Dumnezeu a tuturor păcătoșilor. Tu mă acoperă și mă apără de toate nevoile și împresurările sufletești și trupești, și-mi fii folositoare cu prea puternicele tale rugăciuni (o închinăciune).

Preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare, primește această puțină rugăciune și o du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, sufletele noastre (o închinăciune).

Toate puterile cerești: Scaunele, Domniile, Începatoriile, Stăpâniile, Puterile, Heruvimii, Serafimii, Arhanghelii și Îngerii, rugați-vă lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul (o închinăciune).

Sfinte și Mare Proorocule Ioane, Înaintemergătorule și Botezătorul Domnului, cel care ai pătimit pentru Hristos și ai luat îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te pentru mine păcătosul ca să mă mântuiesc pentru rugăciunile tale (o închinăciune).

Sfinților ai lui Dumnezeu: Apostolilor, proorocilor, mucenicilor, arhiereilor, postitorilor, temătorilor de Dumnezeu, drepților, locuitorilor în pustie, călugărilor, patriarhilor, și toți sfinții care ați pătimit pentru Hristos și ați câștigat îndrăzneală către Stăpânul, rugați-vă pentru mine păcătosul, ca să mă mântuiesc cu rugăciunile voastre (o închinăciune).

Sfinte Ioane Gură de Aur, cu Vasile cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, cu făcătorul de minuni Nicolae și cu toți sfinții începătorii ai preoției, ajutați-mă și mă miluiți cu rugăciunile și ajutorul vostru (o închinăciune).

Toate sfintele femei : mironosițe, mucenițe, temătoare de Dumnezeu și fecioare, care ați slujit Mântuitorului Hristos cum se cuvine, rugați pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul (o închinăciune).

Cea nebiruită și dumnezeiască putere a cinstitei și de viață făcătoarei Crucii Domnului, nu mă lăsa pe mine păcătosul, ci mă apără de toata ispita cea trupească și sufletească (o închinăciune).

Preacurată Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, nădejdea tuturor creștinilor, pentru că altă îndrăzneală și nădejde nu am, fără numai pe tine, cea cu totul nevinovată Stăpâna mea și Doamnă de Dumnezeu Născătoare, Maica lui Hristos, Dumnezeului meu, pentru aceea mă rog: miluiește-mă și mă izbăvește de toate răutățile mele, și roagă pe Milostivul tău Fiu și Dumnezeul meu ca să miluiască ticălosul meu suflet și să mă izbăvească de veșnicele chinuri, și să mă învredniceasca împărăției Sale (o închinăciune).

Sfinte îngere, păzitorul meu, acoperă-mă cu aripile bunătății tale și izgonește de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului și roagă pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul.

Și apoi, vrând să te așezi pe așternut, zi acestea:

Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva să adorm în moarte, ca nu cumva să zică vrăjmul meu: întăritu-m-am asupra lui.

Slavă?

Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, că umblu prin mijlocul a multor curse, izbăvește-mă de dânsele și mă mântuiește, Bunule, ca un iubitor de oameni.

Și acum?

Preamărită Maică a lui Dumnezeu, care ești mai sfântă decât sfinții îngeri, neîncetat te cântăm cu inima și cu gura, mărturisind că tu ești de Dumnezeu Născătoare, căci cu adevărat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat și te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.

Apoi să-ți săruți crucea și să faci semnul sfintei cruci pe locul unde vrei să te culci, de la cap până la picioare, așijderea și spre toate laturile, grăind

Rugăciunea cinstitei Cruci

Săînvie Dumnezeu și să se risipească vrajmașii Lui, să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul; cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară diavolii de la fața celor ce iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul crucii și zic cu veselie: Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, și S-a pogorat la iad și a călcat puterea diavolului și te-a dăruit nouă pe Tine, cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmașului. O, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi cu Sfânta Doamnă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, și cu toți sfinții în veci. Amin.

Din Pateric, cuvântul al 4-lea.

Apoi făcându-ți semnul crucii și cu rugăciunea în gură adormind, gândește-te la ziua judecății, cum vei sta înaintea lui Dumnezeu.


© 2017 ViataCrestina.org. All rights reserved.