Los Angeles: 19 Noiembrie 2017
SFANTUL STEFAN:

RUGACIUNE CATRE SFANTUL STEFAN, PRIMUL MARTIR


Sfinte Stefan, tu esti primul care ai pecetluit cu sangele tau marturia pe care ai dat-o despre Isus Cristos; esti primul nascut pentru cer din numarul imens al celor care il urmeaza pe Mielul jertfit, Isus Cristos.

Tu ai primit demnitatea de a sluji pe primii crestini in calitate de diacon si ai implinit cu stralucire misiunea incredintata de apostoli, incat nimeni nu putea rezista spiritului care vorbea prin tine. Chiar si in martiriu te-ai asemanat cu Regele martirilor - Isus Cristos - rugandu-te pentru prigonitorii tai. Ca dovada ca rugaciunea ta a fost ascultata, Saul (Pavel) care pazea hainele celor care te omorau cu pietre, s-a convertit si a devenit apostolul popoarelor pagane.

Cat de slab sunt eu in credinta! Ma cuprinde rusinea si teama cand oamenii din jurul meu constata ca sunt crestin, sau vad ca ma straduiesc sa duc o viata conforma cu invatatura Sfintei Evanghelii si a Bisericii.

Intareste-ma, Sfinte Stefane, in credinta: s-o pastrez cu demnitate, s-o apar cu tarie si s-o fac cunoscuta si altora prin exemplul vietii mele, chiar cu pretul oricaror sacrificii. Sangele tau sa fie ca un germen din care sa creasca, pentru toti crestinii, increderea in cuvintele Mantuitorului nostru Isus Cristos: "Ce-i foloseste omului de-ar castiga lumea intreaga, de si-ar pierde sufletul?" sau "Nu va temeti de cei care ucid trupul, ci de acela care poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena."

Daca nu sunt chemat la demnitatea de a fi martir, ajuta-ma sa-l urmez pe Mantuitorul rastignit pe calea vietii simple, ca sa ma bucur la sfarsit in ceata alesilor sai. Amin.

© 2017 ViataCrestina.org. All rights reserved.