Los Angeles: 17 Octombrie 2019
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA IUDITEI
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17]

CAPITOLUL 2
Nabucodonosor trimite pe Olofern să jefuiască toate popoarele.
1.În anul al optsprezecelea, în ziua a douăzeci și doua din prima lună, s-a zvonit la palat că Nabucodonosor, regele Asirienilor, avea să se răzbune pe întreg ținutul acela după cum zisese. 
2.Deci a chemat pe toți slujitorii, dregătorii, căpeteniile și toți războinicii săi și a ținut cu ei un sfațt tainic. 
3.Și ei au hotărât să nimicească tot trupul care n-ar urma porunca lui. 
4.Și după ce s-a isprăvit sfatul, Nabucodonosor, regele Asirienilor, a chemat pe Olofern, căpetenia oștirii sale, care era al doilea în cârmuire după el, și i-a zis: 
5."Așa poruncește marele rege, stăpânul lumii: Pornește și ia cu tine oameni de toată încrederea în puterea lor, o sută douăzeci de mii de pedestrași, iar cai și călăreți douăsprezece mii; 
6.Și să te îndrepți spre întregul ținut de la soare-apune, fiindcă ei n-au ascultat de porunca gurii mele. 
7.Și să le spui să pregătească pentru mine pământul și apa, fiindcă în furia mea voi porni împotriva lor și voi acoperi toată întinderea țării cu picioarele războinicilor mei și o voi da spre jaf. 
8.Răniții lor să umple văgăunile stâncilor și toate râurile, Eufratul să fie plin de cadavre, când va fi să-l treci, 
9.Iar pe robii lor îi voi târî până la capătul pământului. 
10.Deci pornește și-mi supune întregul lor ținut. Și dacă se vor preda ție, să mi-i păstrezi pentru ziua pedepsei lor. 
11.Pe cei ce nu vor să se supună, să nu-i cruțe ochiul tău, ci pretutindeni dă-i morții și jafului, 
12.Căci pe viața și pe regatul meu am jurat și cu mâna mea voi împlini jurământul. 
13.Tu deci nu călca nici una din poruncile stăpânului tău, ci împlinește-le precum ți-am poruncit și nu zăbovi! 
14.Și după ce Olofern a ieșit de la rege, a chemat la sine pe toți conducătorii, pe căpeteniile și pe mai-marii oștirii asiriene. 
15.A numărat trupele alese pentru luptă, o sută douăzeci de mii de oameni și douăsprezece mii de arcași călări. 
16.I-a pus în rând, cum se pune o oștire gata de război, 
17.Și a luat o parte mare mulțime de cămile, de asini și de catâri pentru dus poverile lor, iar oi, boi și capre, nenumărate, pentru hrana lor, 
18.Precum și bogăție de merinde pentru fiecare ostaș, și aur și argint foarte mult din palatul regelui. 
19.Și a pornit la drum, el și toată oștirea lui, ca să o ia înaintea regelui Nabucodonosor, încât cu carele și călăreții și cu pedestrimea cea aleasă să acopere toată fața pământului spre apus. 
20.Și mulțimea care i-a însoțit pe ei era ca lăcustele de numeroasă și ca nisipul pământului; mulțimea lor era nenumărată. 
21.Și el a ieșit din Ninive și s-a îndreptat spre șesul Bectelet, trei zile de drum. Și și-a așezat tabăra de la Bectelet până aproape de muntele care se află la miazănoapte de Cilicia de sus. 
22.După aceasta a luat întreaga sa oștire, pedestrașii, călăreții și carele, și a plecat de acolo în munte. 
23.Și el a împrăștiat pe Put și Lud și a jefuit pe fiii lui Rasis și pe fiii lui Ismael, care locuiesc la marginea pustiului, spre miazăzi de țara Heteilor. 
24.El a trecut Eufratul și a străbătut Mesopotamia și a nimicit toate cetățile întărite de pe râul Abrona și a ajuns până la mare. 
25.El a cuprins ținutul Ciliciei și a nimicit tot ce îi ieșea în cale și a ajuns până la hotarele de miazăzi ale lui Iafet, în fața Arabiei, 
26.Și a împresurat pe toți fiii lui Madian, a ars așezările și a jefuit stânile lor. 
27.Apoi a coborât în câmpia Damascului, pe vremea secerișului, și a pârjolit toate lanurile și a nimicit toate turmele de oi și cirezile de vite, a jefuit cetățile lor și a pustiit toate țarinile lor, iar pe tinerii lor i-a trecut prin sabie. 
28.Atunci i-a cuprins frica și tremurul pe toți locuitorii de pe malul mării, din Sidon, din Tir și din Aco, și toți locuitorii din Iamnia, din Așdod și din Ascalon se îngrozeau de el. 

© 2019 ViataCrestina.org. All rights reserved.