Los Angeles: 19 Septembrie 2019
VECHIUL TESTAMENT - CARTEA LUI BARUH
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5]

CAPITOLUL 2
Evreii în robie mărturisesc că pentru păcatele lor li s-au întâmplat relele și cer milă de la Dumnezeu.
1.Și a împlinit Domnul cuvântul Său, pe care l-a rostit împotriva noastră și a judecătorilor noștri, care au judecat pe Israel și împotriva regilor noștri și a conducătorilor noștri și împotriva oamenilor din Israel și din Iuda, 
2.Ca să aducă asupra noastră greutăți mari, care nu s-au făcut sub tot cerul, așa cum a făcut în Ierusalim, după cele ce sînt scrise în legea lui Moise, 
3.Ca să mănânce omul cărnurile fiului său și cărnurile fiicei sale. 
4.Și i-a dat supuși tuturor regilor celor dimprejurul nostru spre ocară și spre pustiire, printre popoarele dimprejur, la care i-a risipit Domnul. 
5.Și în loc să fie stăpâni, ei au fost supuși, pentru că am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului nostru, neascultând glasul Lui. 
6.Domnului Dumnezeului nostru, dreptatea; iar nouă și părinților noștri, rușinea fețelor, cum este în ziua aceasta. 
7.Toate relele, pe care le-a rostit Domnul împotriva noastră, acestea au venit peste noi. 
8.Și nu ne-am rugat feței Domnului ca să se întoarcă fiecare de la cugetele inimii sale celei rele. 
9.Și a privegheat Domnul asupra celor răi și i-a adus Domnul peste noi, că drept este Domnul în toate lucrurile Sale, pe care ni le-a poruncit. 
10.Și n-am ascultat glasul Lui, ca să umblăm după poruncile Domnului, pe care le-a dat înaintea feței noastre. 
11.Și acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce ai scos pe poporul Tău din pământul Egiptului cu mână tare și cu braț înalt, cu semne și cu minuni și cu putere mare, și ți-ai făcut nume mare până în ziua de azi, 
12.Am păcătuit, am fost nelegiuiți, am fost nedrepți, Doamne Dumnezeul nostru, în toate poruncile Tale; 
13.Întoarcă-se mânia Ta de la noi, că am rămas puțini între neamuri, unde ne-ai risipit. 
14.Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră și cererea noastră și ne scoate pentru Tine și ne dă har înaintea feței celor ce ne-au înstrăinat. 
15.Ca să cunoască tot pământul că Tu ești Domnul Dumnezeul nostru, că numele Tău s-a chemat peste Israel și peste neamul lui. 
16.Doamne, caută din locașul Tău cel sfânt și ia aminte spre noi; pleacă Doamne, urechea Ta și auzi, 
17.Și deschide ochii Tăi, Doamne, și vezi că nu cei morți care sînt în locuința morților, de la care s-a luat duhul din cele dinăuntru ale lor, vor da slavă și dreptate Domnului, 
18.Ci sufletul cel mâhnit peste măsură, cel ce merge gârbovit și fără putere, ochii cei slăbiți și sufletul cel flămând îți vor da slavă și dreptate, Doamne. 
19.Că nu pentru dreptățile părinților noștri și ale regilor noștri cerem mila către noi înaintea feței Tale, Doamne Dumnezeul nostru; 
20.Ci pentru că ai slobozit mânia și iuțimea Ta peste noi, precum ai grăit prin glasul slugilor Tale, proorocilor, zicând: 
21.Așa zice Domnul: Plecați sub jug umărul vostru și lucrați regelui. Babilonului, ca astfel să locuiți în pământul pe care l-am dat părinților voștri. 
22.Și de nu veți asculta glasul Domnului, ca să lucrați regelui Babilonului, 
23.Voi face să amuțească, din cetățile lui Iuda și din preajma Ierusalimului, glasul bucuriei și glasul miresei și tot pământul va ajunge o paragină, fără locuitori. 
24.Și noi n-am ascultat glasul Tău, ca să lucrăm regelui Babilonului și ai întărit cuvintele Tale pe care le-ai grăit prin glasul slugilor Tale, proorocii, că vor scoate oasele regilor și oasele părinților noștri din locul lor. 
25.Și iată sînt lepădate la căldura zilei și la înghețul nopții, iar părinții noștri au murit în suferințe grele, în foamete și în sabie și în robie. 
26.Și ai adus templul, în care s-a chemat numele Tău, la starea în care este în ziua aceasta, pentru răutatea casei lui Israel și a casei lui Iuda. 
27.Și ai făcut cu noi, Doamne Dumnezeul nostru, după toată bunătatea Ta și după toată îndurarea Ta cea mare, 
28.Cum ai grăit prin glasul slujitorului Tău Moise în ziua în care i-ai poruncit să scrie legea Ta înaintea fiilor lui Israel zicând: 
29."De nu veți asculta glasul Meu cu adevărat, acest neam mare și mult se va întoarce micșorat la neamurile întru care îi voi risipi. 
30.Că am cunoscut că nu Mă vor asculta, că este popor tare la cerbice, ci se vor întoarce în inima lor în pământul înstrăinării lor. 
31.Și vor cunoaște că Eu sînt Domnul Dumnezeul lor; și le voi da inimă și urechi de auzit; 
32.Și Mă vor lăuda în pământul înstrăinării lor și vor pomeni numele Meu. 
33.Și se vor întoarce de la cerbicia lor cea tare și de la lucrurile lor cele rele, că își vor aduce aminte de calea părinților lor, care au păcătuit înaintea Domnului. 
34.Și ii voi întoarce în pământul despre care M-am jurat părinților lor, lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov, și-l vor stăpâni, și îi voi înmulți, și nu se vor împuțina. 
35.Și le voi întări veșnică legătură ca să le fiu Dumnezeu si ei Îmi vor fi popor și nu voi mai mișca pe poporul Meu Israel din țara pe care le-am dat-o". 

© 2019 ViataCrestina.org. All rights reserved.