Los Angeles: 13 Noiembrie 2019
FAPTELE SFINȚILOR APOSTOLI - FAPTELE SFINȚILOR APOSTOLI
Quick Go: [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28]

CAPITOLUL 2
Pogorârea Duhului Sfânt. Cuvântarea lui Petru.
1.Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. 
2.Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. 
3.Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. 
4.Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 
5.Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 
6.Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. 
7.Și erau uimiți toți și se minunau zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileieni? 
8.Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? 
9.Parți și mezi și elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, 
10.În Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, 
11.Cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! 
12.Și toți erau uimiți și nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? 
13.Iar alții batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must. 
14.Și stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul și le-a vorbit: Bărbați iudei, și toți care locuiți în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută și luați în urechi cuvintele mele; 
15.Că aceștia nu sunt beți, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi; 
16.Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: 
17."Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul și fiii voștri și fiicele voastre vor prooroci și cei mai tineri ai voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri vise vor visa. 
18.Încă și peste slugile Mele și peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu și vor prooroci. 
19.Și minuni voi face sus în cer și jos pe pământ semne: sânge, foc și fumegare de fum. 
20.Soarele se va schimba în întuneric și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și strălucită. 
21.Și tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui". 
22.Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni și prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum și voi știți, 
23.Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit și după știința cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați luat și, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-ați omorât, 
24.Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morții, întrucât nu era cu putință ca El să fie ținut de ea. 
25.Căci David zice despre El: "Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin. 
26.De aceea s-a bucurat inima mea și s-a veselit limba mea; chiar și trupul meu se va odihni întru nădejde. 
27.Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune. 
28.Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieții; cu înfățișarea Ta mă vei umple de bucurie". 
29.Bărbați frați, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoșul David, că a murit și s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta. 
30.Deci el, fiind prooroc și știind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să așeze pe tronu-i din rodul coapselor lui, 
31.Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui și nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. 
32.Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toți suntem martori. 
33.Deci, înălțându-Se prin dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeți și auziți voi. 
34.Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: "Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, 
35.Până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale". 
36.Cu siguranță să știe deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-ați răstignit, L-a făcut Domn și Hristos. 
37.Ei auzind acestea, au fost pătrunși la inimă și au zis către Petru și ceilalți apostoli: Bărbați frați, ce să facem? 
38.Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt. 
39.Căci vouă este dată făgăduința și copiilor voștri și tuturor celor de departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru. 
40.Și cu alte mai multe vorbe mărturisea și-i îndemna, zicând: Mântuiți-vă de acest neam viclean. 
41.Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat și în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. 
42.Și stăruiau în învățătura apostolilor și în împărtășire, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 
43.Și tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni și semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, și mare frică îi stăpânea pe toți. 
44.Iar toți cei ce credeau erau laolaltă și aveau toate de obște. 
45.Și își vindeau bunurile și averile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare. 
46.Și în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii. 
47.Lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau. 

© 2019 ViataCrestina.org. All rights reserved.