Los Angeles: 14 Octombrie 2019
EPISTOLELE PAULINE - EPISTOLA A DOUA CATRE TIMOTEI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL
Quick Go: [1] [2] [3] [4]

CAPITOLUL 2
Cununa celor ce se oștesc pentru Hristos. Cum trebuie să petreacă învățătorii cei buni. Împotriva lui Imeneu și a altor învățători mincinoși.
1.Tu, deci, fiul meu, întărește-te în harul care e în Hristos Iisus, 
2.Și cele ce ai auzit de la mine, cu mulți martori de față, acestea le încredințează la oameni credincioși, care vor fi destoinici să învețe și pe alții. 
3.Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus. 
4.Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, ca să fie pe plac celui care strânge oaste. 
5.Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului. 
6.Cuvine-se ca plugarul ce se ostenește să mănânce el mai întâi din roade. 
7.Înțelege cele ce-ți grăiesc, căci Domnul îți va da pricepere în toate. 
8.Adu-ți aminte de Iisus Hristos, Care a înviat din morți, din neamul lui David, după Evanghelia mea, 
9.Pentru Care sufăr până și lanțuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă. 
10.De aceea toate le rabd, pentru cei aleși, ca și ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus și de slava veșnică. 
11.Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom și învia împreună cu El. 
12.Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. 
13.Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuși. 
14.Amintește-le acestea și îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește, decât la pierzarea ascultătorilor. 
15.Silește-te să te arăți încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu fața curată, drept învățând cuvântul adevărului. 
16.Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. 
17.Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu și Filet, 
18.Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a și petrecut, și răstoarnă credința unora. 
19.Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; și "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului". 
20.Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut; și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. 
21.Deci, de se va curăți cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun. 
22.Fugi de poftele tinereților și urmează dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată. 
23.Ferește-te de întrebările nebunești, știind că dau prilej de ceartă. 
24.Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând față cu toți, destoinic să dea învățătură, îngăduitor, 
25.Certând cu blândețe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului, 
26.Și ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinși, pentru a-i face voia. 

© 2019 ViataCrestina.org. All rights reserved.