(27 iulie)

Dupã obişnuitul început se zic

ICOSUL 1:

Din pruncie ţi-ai pãstrat sufletul curat, mucenice, cãci maica ta cu mare grijã ţi-a sãdit în inimã credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bãtrânul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împãratul nemuritor, ai pãrãsit pãgânãtatea şi ţi-ai deschis larg sufletul sã primeşti pe Hristos; pentru care îţi cântãm:

CONDACUL AL 2-LEA:

De mic rãmas fãrã mamã, sfinte, ai fost dat de tatãl tãu la învãţãturã pãgâneascã şi la meşteşugul vindecãrilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neânfrântã ai rãmas în mjlocul vânturilor vrãjmaşe şi nu ai gãsit alinare pânã ce n-ai aflat calea Dumnezeului celui adevãrat, Cãruia îi cântãm: Aliluia!

Adânc fiind rãnit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperã, atunci întâia oarã te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la care a şi venit mântuirea, cãci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împãrtãşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru care te lãudãm aşa:

CONDACUL AL 3-LEA:

Deşi cu trup omenesc pe pâmânt, sufletul ţi l-ai înãlţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cereascã, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreunã cu tine cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 3-LEA:

Râvnã multã ai pus, sfinte, ca sã întorci de la închinarea de idoli cãtre Domnul chiar pe tatãl tãu, dar el tot pãgân a rãmas, pânã ce a vãzut tãmãduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci împreunã cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laudã ca aceasta:

CONDACUL AL 4-LEA:

Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arãtat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, cãci oricine aleargã la tine cu credinţã gãseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Cãruia pentru darul ce ţi-a dat îi cântãm: Aliluia!

ICOSUL AL 4-LEA:

Ca fulgerul s-a rãspândit vestea bunãtãţii şi a minunilor tale, sfinte, fãcând sã se îngrijoreze învãţãtorii pãgâni, care îndatã au cerut împãratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti pãrtaşul lui Hristos, iar tu neabãtut ai rãmas în credinţã; pentru care îţi cântãm:

CONDACUL AL 5-LEA:

Cele ce pentru pãgâni erau de preţ pentru tine erau fãrã de preţ; şi cele fãrã de preţ la ei erau de mare preţ la tine; cãci ai dispreţuit dregãtoriile şi bogãţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunãtãţile nepieritoare de la Dumnezeu, Cãruia îi cântãm: Aliluia!

ICOSUL AL 5-LEA:

Neânduplecat vãzându-te, împãratul a poruncit sã fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare sã fii sfâşiat şi cu fãclii ars, dar nepieritorul împãrat neatins te-a pãstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântãm:

CONDACUL AL 6-LEA:

Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, sfinte, şi încruntaţi la faţã şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd? Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezãtor în puterea lui Dumnezeu, cântai. Aliluia!

ICOSUL AL 6-LEA:

Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în aceastã vãpaie cu nãdejdea deşartã cã acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule mucenic, iarãşi nevãtãmat ai rãmas, precum mai înainte Dumnezeu pãzise pe mãritul apostol loan. Pentru aceasta îţi cântãm:

CONDATUL AL 7-LEA:

Zile de-a rândul ai fost chinuit, sfinte, dar acestea mai multã rãsplãtire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, sã pãrãseascã zeii şi sã treacã la Hristos, cântându-I; Aliluia!

ICOSUL AL 7-LEA:

Piatrã ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stãpânul mãrilor şi pe tine şi piatra a fãcut-o uşoarã şi plutitoare, cãci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal.

Deci, bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântãm:

CONDACUL AL 8-LEA:

Nici tinereţea, nici nevinovãţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rãu sporind în mânie, îţi iscodeau alte pãtimiri crezând cã pot pune lumina sub obroc; iar tu fãclie mai luminoasã te arãtai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

ICOSUL AL 8-LEA:

Neâncetat ai fost ispitit cu bunãtãţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea cãtre cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind sã-ţi vadã trupul sfâşiat; dar Stãpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântãm:

CONDACUL AL 9-LEA:

Vãzând tãria ta, sfinte, mulţi din pagini au crezut în Hristos, pentru care lucru împãratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânari de noi suflete, cu care şi noi cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 9-LEA:

Şi pe roatã cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfãrâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi fermecãtor socotindu-te, ai mãrit pe preotul Ermolae, dascãlul tãu. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, sfinte, spre a-l aduce împãratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfã ce prin tine se pregãteşte grãim:

CONDACUL AL 10-LEA:

Zadarnice au fost chinurile pãgânilor, sfinte, cãci drumul ţi-a fost drept cãtre Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tãmãduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţã vin la tine cu rugãciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 10-LEA:

Cine nu te va lãuda, vãzându-te cu ochii minţii, cã ai fost împins şi izbit ca un rãufãcãtor, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotãrâse tãierea capului şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arãtat. Pentru aceasta din nou primeşte aceastã laudã:

CONDACUL AL 11-LEA:

Cu durere dreptcredincioşii au privit sfârşitul tãu, Pantelimoane; cãci tu le-ai fost flacãrã nestinsã a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecãtor al celor bolnavi, dar ne mângâiem cã te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamã în rugãciuni şi, izbãvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL AL 11-LEA:

Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în împãrãţia cereascã, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mãrit de sfinţi şi de puterile cereşti; pentru care laudã ca aceasta îţi aducem:

CONDACUL AL 12-LEA:

Lupta cea bunã ai luptat, credinţa ai pãstrat, mulţumindu-ţi sufletul, cã ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rãmas vrednicã pildã, ca, privind la tine, sã-ţi urmãm credinţa şi în ispite sã ne înarmãm cu armele tale şi biruitori sã mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

ICOSUL AL 12-LEA:

Şi dupã moarte ai sãvârşit minuni, Pantelimoane, cãci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tãu şi mãslinul de care ai fost legat spre tãiere, în vederea tuturor s-a umplut de roade; de aceea iarãşi auzi de la noi:

CONDACUL AL 13-LEA:

Sfinte Mare Mucenice şi tãmãduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vãrsãm durerile noastre de multe feluri şi tu fãrã întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înãbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţã, în cãlãtorii, fii celor ce se roagã ţie, dupã nevoile fiecãruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apãrãtor, celor în primejdii, izbãvitor, celor învãluiţi în pãcate, scutitor, rãtãciţilor îndrumãtor, bolnavilor deplin vindecãtor, orfanilor tatã, vãduvelor pãrinte, soţilor întãritor în cãsnicie, celor porniţi cu rãutate, îmblânzitor şi ne întãreşte în faţa necazurilor, cãci sântem slabi şi istoviţi, sfinte, şi astfel cu puterea ta, descãtuşaţi de amãrãciunile noastre, sã petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfinte Mare Mucenice şi tãmãduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vãrsãm durerile noastre de multe feluri şi tu fãrã întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înãbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţã, în cãlãtorii, fii celor ce se roagã ţie, dupã nevoile fiecãruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apãrãtor, celor în primejdii, izbãvitor, celor învãluiţi în pãcate, scutitor, rãtãciţilor îndrumãtor, bolnavilor deplin vindecãtor, orfanilor tatã, vãduvelor pãrinte, soţilor întãritor în cãsnicie, celor porniţi cu rãutate, îmblânzitor şi ne întãreşte în faţa necazurilor, cãci sântem slabi şi istoviţi, sfinte, şi astfel cu puterea ta, descãtuşaţi de amãrãciunile noastre, sã petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfinte Mare Mucenice şi tãmãduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vãrsãm durerile noastre de multe feluri şi tu fãrã întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înãbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţã, în cãlãtorii, fii celor ce se roagã ţie, dupã nevoile fiecãruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apãrãtor, celor în primejdii, izbãvitor, celor învãluiţi în pãcate, scutitor, rãtãciţilor îndrumãtor, bolnavilor deplin vindecãtor, orfanilor tatã, vãduvelor pãrinte, soţilor întãritor în cãsnicie, celor porniţi cu rãutate, îmblânzitor şi ne întãreşte în faţa necazurilor, cãci sântem slabi şi istoviţi, sfinte, şi astfel cu puterea ta, descãtuşaţi de amãrãciunile noastre, sã petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Din pruncie ţi-ai pãstrat sufletul curat, mucenice, cãci maica ta cu mare grijã ţi-a sãdit în inimã credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bãtrânul Ermolae, stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la împãratul nemuritor, ai pãrãsit pãgânãtatea şi ţi-ai deschis larg sufletul sã primeşti pe Hristos; pentru care îţi cântãm:

CONDACUL 1:

Înaintea celui cu chip şi nevinovãţie îngereascã, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrãmutatã credinţã s-a învrednicit a sta alãturi de scaunul nemuritorului împãrat, Pantelimon, ridicãm rugãciunile noastre şi cerem sã ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este datã de la Dumnezeu ca un doctor fãrã de arginţi, sã ne cerceteze degrab şi sã înlãture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbãviţi cu platoşa bunãtãţii sale, în tresãltãri de bucurie, sã-i cântâm: Bucurã-te, Mare Mucenice şi tãmãduitorule Pantelimoane!