Preotul face începutul, dupã obicei zicând: Binecuvântat este Dumnezeul nostru? Strana: Amin. Slavã Ţie, Dumnezeul nostru, slavã Ţie! Împãrate ceresc? Sfinte Dumnezeule? Presfântã Treime? Tatãl nostru? Cã a Ta este împãrãţia? Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavã? Şi acum? Veniţi sã ne închinãm? (de 3 ori). Apoi Psalmul 50: Miluieşte-mã Dumnezeule? (cautã la Rugãciunile Dimineţii).

Şi îndatã se zice Canonul Treimii (Troişnicul), al glasului ce va fi de rând. Şi dupã canon se cântã Troparele Treimice, glasul al 2-lea:

Cuvine-se cu adevãrat a lãuda pe Treimea cea întru tot dumnezeiascã: pe Tatãl cel fãrã de început şi a toate lucrãtor, pe Cuvântul cel împreunã fãrã de început, Care din Tatãl mai înainte de veci fãrã stricãciune S-a nãscut, şi pe Sfântul Duh, Cel ce din Tatãl fãrã de ani purcede.

Cuvine-se cu adevãrat a Te slãvi pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, de Care se înfricoşeazã şi se cutremurã heruvimii şi Te slãvesc puterile cereşti. Cel ce ai înviat a treia zi din mormânt, Hristoase, Dãtãtorule de viaţã, cu fricã Te slãvim.

Sã lãudãm toţi cum se cuvine pe Dumnezeu, cu cântãri dumnezeieşti: pe Tatãl şi pe Fiul şi pe Duhul cel Dumnezeiesc, Stãpânia cea în trei Ipostasuri, o Împãrãţie şi o Domnie.

Sã preslãvim Unimea cea dupã fiinţã, pe Cea în trei Ipostasuri, pe Care o laudã toţi pãmântenii şi o slãvesc puterile cereşti, Cãreia toţi cu credinţã I se închinã.

Domneascã începãtorie peste heruvimi şi dumnezeiascã Stãpânie fãrã de asemãnare peste serafimi, Treime cea nedespãrţitã în Unime, Ceea ce eşti dupã adevãr dumnezeiascã Stãpânire, pe Tine Te slãvim.

Tatãlui Celui fãrã de început şi Dumnezeu, Cuvântului Celui împreunã fãrã de început şi Duhului mã închin. Fiinţa cea nedespãrţitã, una împreunatã, Unimea cea întreit numãratã, cu laude sã O mãrim.

Fulgerele Tale, cele cu raze strãlucitoare, strãluceşte-le mie, Dumnezeul meu, Cel ce eşti în trei Ipostasuri, Atotfãcãtorule; şi locaş mã aratã al slavei Tale celei neapropiate, luminatã şi purtãtoare de luminã şi neschimbatã.

De Care se înfricoşeazã şi se cutremurã heruvimii şi-L slãvesc oştile îngereşti, pe Cel ce din Fecioarã în chip de negrãit S-a întrupat, pe Hristos, Dãtãtorul de viaţã, cu fricã sã-L slãvim.

Pãrinte Atotţiitorule, Cuvinte a lui Dumnezeu, întru tot Duhule Sfinte, o Putere şi un Chip, o Împãrãţie, o Dumnezeire şi o Stãpânire, miluieşte pe cei ce se închinã Ţie.

Din morţi vãzând pe Fiul tãu, Preacuratã Fecioarã, înviat cu cuviinţã dumnezeiascã, de bucurie negrãitã lumea s-a umplut, pe Acela slãvindu-L şi pe tine mãrindu-te.

Cuvine-se cu adevãrat sã te fericim, Nãscãtoare de Dumnezeu, cea pururea fericitã şi prea nevinovatã şi Maica Dumnezeului nostru.

Ceea ce eşti mai cinstitã decât heruvimii şi mai maritã fãrã de asemãnare decât serafimii, care fãrã stricãciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nãscut, pe tine, cea cu adevãrat Nãscãtoare de Dumnezeu, te mãrim.

Sfinte Dumnezeule? Tatãl nostru? Cã a Ta este împãrãţia? Ipacoi al glasului de rând. Doamne miluieşte (de 40 de ori). Slavã? Şi acum? Ceea ce eşti mai cinstitã decât heruvimii? Întru numele Domnului binecuvinteazã, pãrinte. Preotul: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvinteazã? Apoi citeşte din faţa uşilor împãrãteşti, în genunchi, cu faţa spre apus, aceastã

Întru tot puternicã şi de viaţã fãcãtoare şi începãtoare de luminã Preasfântã Treime, Care, din bunãtate, toatã fãptura lumii şi pe cea mai presus de lume dintru nefiinţã ai adus-o şi cu purtarea de grijã o şi stãpâneşti; Care, dupã alte nespuse faceri de bine ale Tale faţã de neamul omenesc, pentru neputinţa trupeascã ne-ai dãruit nouã pocãinţã, pânã în clipa morţii, nu ne lãsa pe noi, ticãloşii, sã murim în faptele nostare cele rele, nici pe începãtorul rãutãţilor şi pizmãtãreţul şi pierzãtorul sã-şi râdã de noi. Cã ştii, Îndurate, câtã pizmuire şi vrajbã are asupra noastrã şi câtã este şi pãtimirea şi slãbiciunea şi nepurtarea nostrã de grijã. Ci, Te rugãm, nu ne lipsi de bunãtãţile Tale pe noi care Te mâniem în toatã ziua şi în tot ceasul, prin cãlcarea cinstitelor şi de viaţã fãcãtoarelor Tale porunci. Şi toate greşealele noastre, pe care le-am fãcut în toatã viaţa noastrã, pânã în ceasul de acum, sau cu fapta, sau cu cuvântul, sau cu gândul, ni le lasã şi ni le iartã. Şi ne învredniceşte ca cealaltã viaţã a noastrã sã o sãvârşim întru pocãinţã şi în umilinţã şi în paza sfintelor Tale porunci. Şi cu orice fel de dezmierdare înşelându-ne, în multe chipuri am greşit, şi cu urâte pofte nefolositoare şi vãtãmãtoare amãgindu-ne, ne-am purtat; sau cu mânie şi cu iuţealã dobitoceşte pornindu-ne, am mâniat pe vreun frate al nostru; sau cu limbã slobodã şi neînfrânatã în tari curse ne-am prins; sau cu vreuna din simţirile noastre, sau cu toate, de voie sau de nevoie, cu ştiinţã sau cu neştiinţã, sau din înfierbântare, sau din deprindere, nebuneşte am alunecat; sau cu gânduri viclene şi cu ştiinţã deşarte ne-am spurcat; sau cu orice chip de greşealã am pãcãtuit, din aducere aminte şi din obiceiul cel rãu şi cumplit; iartã-ne nouã şi lasã toate, întru tot Îndurate, Preabunule şi mult-Milostive. Şi ne dãruieşte, Bunule, deşteptare şi putere, ca sã facem voia Ta cu bunã plãcere şi în chip desãvârşit. Cã din rãutatea cea din noapte şi întunecatã, cu vederea luminii, prin pocãinţã sã ne schimbãm şi în luminã cu bunãcuviinţã sã umblãm, şi curaţi faţã de iubirea Ta de oameni arãtându-ne noi, nevrednicii, sã Te lãudãm şi sã te slãvim în veci. Amin.

Dupã terminarea rugãciunii, sculându-se, preotul zice: Slavã Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, nãdejdea noastrã, slavã Ţie.

Strana: Slavã? Şi acum? Doamne miluieşte (de 3 ori). Binecuvinteazã!Preotul:

Cel ce a înviat din morţi, Hristos, Adevãratul Dumnezeul nostru, pentru rugãciunile Preacuratei Maicii Sale, ale sfinţilor mãriţilor şi întru tot lãudaţilor Apostoli şi pentru ale tuturor sfinţilor, sã ne miluiascã şi sã ne mântuiascã pe noi ca un bun şi de oameni iubitor. Amin.

Apoi preotul îşi ia cuvenita iertare şi, întorcându-se iarãşi cu faţa spre rãsãrit, zice ectenia: Sã ne rugãm pentru?, aşa cum s-a arãtat la Miezonoptica din toate zilele.

 CUPRINS