se începe aşa:

Psalmul 102

Binecuvinteazã, suflete al meu pe Domnul, şi toate cele dinlãuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

Binecuvinteazã, suflete al meu pe Domnul, şi nu uita toate rãsplãtirile Lui.

Pe Cel ce curãţeşte toate fãrãdelegile tale; pe Cel ce vindecã toate bolile tale.

Pe Cel ce izbãveşte din stricãciune viaţa ta; pe Cel ce te încununeazã cu milãşi cu îndurãri.

Pe Cel ce umple de bunãtãţi dorirea ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecatã tuturor celor ce li se face strâmbãtate.

Cunoscute a fãcut cãile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile sale.

Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-Rãbdãtor şi mult-Milostiv.

Nu pânã în sfârşit Se va iuţi, nici în veac Se va mânia.

Nu dupã pãcatele noastre a fãcut nouã, nici dupã fãrãdelegile noastre a rãsplãtit nouã,

Cã dupã înãlţimea cerului de la pãmânt, a întãrit Domnul mila Sa spre cei ce se tem de Dânsul.

Pe cât sunt de departe rãsãriturile de la apusuri, depãrtat-a de la noi fãrãdelegile noastre.

În ce chip miluieşte tatãl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul.

Cã El a cunoscut zidirea noastrã; adusu-şi-a aminte cã ţãrânã suntem.

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori.

Cã duh a trecut printr-însul şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încã locul sãu.

Iar mila Domnului din veac şi pânã în veac, spre cei ce se tem de Dânsul;

Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce pãzesc aşezãmântul de lege al Lui

Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca sã le facã pe ele. Domnul în cer a gãtit Scaunul Sãu şi Împãrãţia Lui peste toţi stãpâneşte.

Binecuvântaţi pe Domnul, toţi îngerii Lui, cei puternici la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

Binecuvântaţi pe Domnul, toate lucrurile Lui; în tot locul stãpânirii Lui, binecuvinteazã, suflete al meu, pe Domnul.

Strana întâia: Slavã..., Strana a doua: Şi acum..., Şi iarãşi strana întâia:

Binecuvinteazã, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele din lãuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Bine eşti cuvântat, Doamne.

Laudã, suflete al meu, pe Domnul.

Lãuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trãi.

Nu vã încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbãvire.

Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pãmânt. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.

Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, nãdejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui,

Cel ce a fãcut cerul şi pãmântul, marea şi toate cele din ele; Cel ce pãzeşte adevãrul în veac;

Cel ce face judecatã celor nãpãstuiti; Cel ce dã hranã celor flãmânzi.

Domnul dezleagã pe cei ferecaţi în obezi;

Domnul îndreapta pe cei gârboviţi; Domnul înţelepţeşte orbii; Domnul iubeşte pe cei drepţi;

Domnul pãzeste pe cei strãini; pe orfani şi pe vãduvã va sprijini şi calea pãcãtosilor o va pierde.

Împãrãţi-va Domnul în veac, Dumnezeul Tãu, Sioane, în neam şi în neam.

Unule-Nãscut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fãrã de moarte, şi ai primit pentru mântuirea noastrã a Te întrupa din sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria; Carele neschimbat Te-ai întrupat şi rãstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai cãlcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreunã slãvit cu Tatãl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi.

Trebuie sã se ştie cã în Postul Mare nu se citesc psalmii de la Obedniţã, ci dupã rugãciunea: Stãpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru... (de la sfârşitul Ceasului al nouãlea), strana cea rânduitã începe: Întru împãrãţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãţia Ta. Şi îndatã Fericiţi cei sãraci cu duhul... Dupã fiecare fericire se cântã stihira: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãţia Ta, pe glasul al 8-lea, cu cântare dulce şi cu glas lin şi rar pânã dupã: Slavã... Şi acum...

Întru împãrãţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãţia Ta.

Fericiţi cei sãraci cu duhul, cã acelora este împãrãţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, cã aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, cã aceia vor moşteni pãmântul.

Fericiţi cei flãmânzi şi însetaţi de dreptate, cã aceia se vor sãtura.

Fericiţi cei milostivi, cã aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, cã aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi fãcãtorii de pace, cã aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, cã acelora este împãrãţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vã vor ocãrâ şi vã vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vã şi vã veseliţi, cã plata voastrã multã este în ceruri

Şi de este Post, amânduoã stranele împreunã cântã cu umilnţã: Pomeneşte-ne pe noi, Doamne... în trei stãri, cu 3 meatnii mari.

Iar de nu este Post, se citeşte degrab aşa:

Pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împãrãţia Ta.

Pomeneşte-ne pe noi, Stãpâne, când vei veni întru împãrãţia Ta.

Pomeneşte-ne pe noi, Sfinte, când vei veni întru împãrãţia Ta.

Ceata îngereascã Te laudã pe Tine şi zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pãmântul de slava Ta.

Stih: Apropiaţi-vã cãtre Dânsul şi vã veţi lumina, şi feţele voastre nu se vor ruşina.

Ceata îngereascã Te laudã pe Tine şi zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pãmântul de slava Ta.

Ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Te laudã pe Tine şi zice: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pãmântul de slava Ta.

Şi acum... Cred într-unul Dumnezeu... (cautã la Miezonoptica din toate zilele)

Slãbeşte, lasã, iartã, Dumnezeule, greşealele nostre, cele de voie şi cele fãrãde voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu ştiinţã şi cu neştiinţã, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea şi cu gândul, toate le iartã nouã, ca un bun şi de oameni iubitor.

Tatãl nostru... Apoi condacele, dupã obicei, ce sunt dupã zilele sãptãmânii şi al sfântului al cãruia este hramul. Iar de este hramul Domnului Hristos, se zice mai înainte condacul hramului, apoi al zilei şi al sfântului, a cãruia sete ziua, dacã are.

Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tãi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţã fãrã de sfârşit.

Ceea ce eşti folositoare creştinilor, neînfruntatã milocitoare cãtre Fãcãtorul, neschimbatã, nu trece cu vederea glasurile cele de rugãciune ale pãcãtoşilor, ci apucã înainte, ca o bunã, spre ajutorul nostru, care cu credinţã strigãm cãtre tine: Grãbeşte spre rugãciune şi sârguieşte spre îmblânzire, apãrând pururea, Nãscãtoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

Iar de va fi hramul Nãscãtoarei de dumnezeu, se sfârşeşte aşa: Şi acum..., al hramului.