Los Angeles: 29 Septembrie 2020
21 DE TREPTE:

A UNSPREZECEA TREAPTĂ

Ziua a unsprezecea
Împărăția cerească / Viața Eternă

Moto: Imaginați-vă cel mai frumos loc pe care l-ați văzut vreodată. Sunt munții roșii din Sedona? Albastrul azuriu al Pacificului, în contrast cu rocile stâncoase de pe țărm? Sau poate frumusețea câmpurilor cu culorile incredibile ale florilor de primăvară?
Îți dai seama că chiar un palat al regelui - incomparabil de luxos, cu minunate decorațiuni de argint, de aur, de fildeș și de perle, de o artă și o frumusețe rafinată în fiecare detaliu - pălesc în comparație cu splendoarea creației Divine?

Apocalipsa - Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

Capitolul 21: Cerul cel nou. Pământul cel nou. Noul Ierusalim. Douăsprezece porți și douăsprezece pietre de temelie. Lumina dumnezeiască în loc de soare.

18.

Și zidăria zidului ei este de iaspis, iar cetatea este din aur curat, ca sticla cea curată. 

19.

Temeliile zidului cetății sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: întâia piatră de temelie este de iaspis, a doua din safir, a treia din halcedon, a patra de smarald, 

20.

A cincea de sardonix, a șasea de sardiu, a șaptea de hrisolit, a opta de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a unsprezecea de iachint, a douăsprezecea de ametist. 

21.

Iar cele douăsprezece porți sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porți este dintr-un mărgăritar. Și piața cetății este de aur curat, și străvezie ca sticla. 

3.

Și am auzit, din tron, un glas puternic care zicea: Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii și El va sălășlui cu ei și ei vor fi poporul Lui și însuși Dumnezeu va fi cu ei. 

4.

Și va șterge orice lacrimă din ochii lor și moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut. 

Noul Testament - Sfânta Evanghelie După Ioan

Capitolul 3: Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. Ioan mărturisește despre Hristos.

16.

Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. 

Capitolul 17: Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii.

3.

Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 

Capitolul 14: Cuvântarea de despărțire. Făgăduința Duhului Sfânt.

2.

În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. 

3.

Și dacă Mă voi duce și vă voi găti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu.


© 2020 ViataCrestina.org. All rights reserved.